Om de afaceri clujean implicat în dosarul fostului primar Sorin Apostu, trimis în judecată de procurorii DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri clujean Călin Stoia, implicat în dosarul fostului primar Sorin Apostu, a fost trimis în judecată de DNA, el fiind acuzat că, în anul 2011, a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari din Guvern pentru aprobarea de bani către o primărie din Vâlcea.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Călin Stoia, pentru trafic de influenţă.
Astfel, în 28 august 2011, Călin Stoia ”a lăsat să se înţeleagă faţă de o persoană (denunţător în cauză) că, prin intermediul unor cunoştinţe, are influenţă asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de decizie în Guvern, pe care îi poate determina să aprobe alocarea, prin HG, a unei sume de bani pentru primăria unei comune din judeţul Vâlcea”.

Ulterior, suma, ce trebuia alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011, urma să fie remisă de către primăria comunei respective unei societăţi comerciale administrată de prieteni ai denunţătorului, firma executând, în perioada 2008-2009, în localitate, mai multe lucrări în valoare de 2.377.138 lei.

Procurorii DNA au susţinut că pentru ”ajutorul” oferit, Stoia urma să primească 10% din suma totală ce urma să fie alocată, “respectiv de circa 1.000.000 de euro”. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.

Călin Stoia, fost director general al Brantner România, a fost arestat în 2011, pentru 29 de zile, în dosarul lui Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, pentru infracţiuni de corupţie, după ce a fost interceptat de procurorii DNA că a promis unor persoane din judeţul Argeş că va interveni la funcţionari cu funcţii de decizie din Guvern pentru rezolvarea alocării unor sume de bani din Fondul de Rezervă în favoarea unei societăţi de construcţii de drumuri.

Procurorii au menţionat că pentru această intervenţie, Călin Stoia pretindea remiterea unui procent de 10% din suma alocată de la Guvern. Acesta afirma într-o interceptare de la acea vreme că, ”pentru 50.000 de euro nu se dă jos din pat”. Călin Stoia a fost pus în libertate în aprilie 2012 printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa