O lună de izolare pentru 54 de clujeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproximativ o lună de la data în care comuna Chinteni a fost grav afectată de inundaţii, pentru 40 de familii de clujeni, astăzi, a fost refăcută legătura cu lumea.

Un pod militar a fost construit, astăzi, peste pârâul Valea Chintăului, cel care desparte cartierul Cluj 2 de restul comunei. Mai mulţi militari din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina“, specializaţi în construcţii militare, au început lucrul la instalarea noului pod, azi dimineaţă, în jurul orei 5.00. În decursul a 10 ore podul a fost construit, în acest fel fiind refăcută legătura cu Clujul pentru cele 40 de familii care locuiesc în blocurile din cartier.

„Era o situaţie deosebită. Podul a fost distrus de inundaţii, iar 56 de oameni care locuiesc aici au rămas izolaţi. Singuri şi-au creat o punte peste care trecea doar câte un om, îşi aduceau copiii în spate până la drum, cărau apa în butoaie. Nimeni nu i-a ajutat timp de o lună de zile. Îi mulţumim noului general al Diviziei, generalului Avram Cătănici care a păşit cu dreptul în Cluj“, a spus primăriţa Chinteniului, Lucia Suciu.

Pod provizoriu

Subprefectul Vasile Cozma spune că podul instalat astăzi este provizoriu, urmând ca noul pod de beton să fie construit atunci când vor fi bani. „Podul din beton ar trebui să coste în jur de 10-12 miliarde de lei vechi. E o hotărâre de Guvern care prevedea alocarea fondurilor. Se va face atunci când vor fi bani“, a spus subprefectul. Actualul pod a fost construit din materialele militarilor din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina“, iar lemnele au venit de la Primăria Chinteni.

„Noi am intervenit la solicitare pentru a rezolva această situaţie de urgenţă cu aprobarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN)“, a spus generalul Avram Cătănici, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina“.

„Nimeni nu ne-a ajutat“

Marcela Popa, locatară în zonă, spune că unii oameni au rămas cu maşinile izolate peste deal, ca urmare a ruperii podului iniţial. Deşi au făcut mai multe solicitări de intervenţie la Primăria Cluj-Napoca, la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, dar şi la Regia de Administrare a Domeniului Public (RADP) Cluj, oamenii spun că nimeni nu i-a ajutat. „Ni s-a spus că există situaţii mai problematice decât în Chinteni. Oamenii îşi duceau mobila pe punte. Era foarte greu“, povesteşte femeia.

Noul pod este funcţional începând de astăzi.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile