O companie străină investeşte 30 de milioane de euro la Cluj. Numele ei e ţinut secret de autorităţi până la semnarea contractului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La prima conferinţă de presă de la investirea în funcţia de preşedinte de CJ, Alin Tişe a anunţat că un investitor străin va investi circa 30 de milioane de euro în parcul Tetarom III, din Jucu, unde sunt şi Bosch şi DeLonghi. Nu a spus şi numele companiei, ci doar că produce echipamente electrocasnice şi instalaţii.

Noua firmă cu capital străin, specializată în producţia de echipamente electrocasnice şi instalaţii, s-a arătat interesată să investească în judeţul Cluj aproximativ 30 de milioane de euro, pe o suprafaţă de teren de 10 hectare, a declarat miercuri, 29 iunie, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe. 

Contractul dintre companie şi autorităţile clujene se va semna, cel mai târziu, pe 20 iulie, când va fi anunţat şi numele investitorului.

Potrivit reprezentanţilor CJ Cluj, venirea firmei străine înseamnă şi circa 500 de noi locuri de muncă -viitorii angajaţi vot fi selectaţi domeniul instalaţiilor şi electronicii, iar după caz vor fi recalificaţi. Viitoarea companie se va muta la Jucu prin toamnă, când încep angajările şi lucrările de construcţie ale noilor facilităţi. Din primăvară se estimează că va începe producţia.

Mai puteţi citi:  

Clujul va avea un nou parc industrial. Investiţia se ridică la 8 milioane de euro

ACI va construi parcul industrial Tetarom IV pentru 36 de milioane de lei

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?