Nu e glumă: Mociu iluminat ca Los Angeles-ul (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna clujeană a inaugurat aseară noul său sistem de iluminat public, cu LED-uri. Mociu este prima localitate din România care a ales să-şi reducă factura la electricitate prin folosirea unei noi tehnologii.

Durată de viaţă mai lungă, consum scăzut de energie electrică şi mai puţină bătaie de cap cu întreţinerea. Acestea ar fi principalele avantaje ale noului sistem de iluminat public. Primarul comunei Mociu, Horvath Marton, spune că a auzit pentru prima dată de LED-uri atunci când a aflat că Fondul Roman pentru Eficienţă Energetică (FREE) dă credite administraţiilor locale dacă folosesc soluţii care le reduceau factura de energie electrică. Anul trecut, comuna Mociu a avut o facură la electricitate de 90.000 de lei. Acum autorităţile şi sătenii aşteaptă următoarea factură, să se convingă cu ochii lor că este mai mică. „Am luat un credit pe patru ani, cu dobândă bună, pentru primării. Aproape că pot să-mi acopăr ratele din economia pe care o fac la facturi”, îşi face calculele primarul comunei Mociu. Valoarea totală a proiectului este de 215.546 dolari SUA, din care FREE a asigurat 80%, cu titlu de împrumut, iar restul de 43.109 dolari sunt din surse proprii ale comunei. „Potrivit caluculelor noastre, economia la consumul de energie electrică va scădea cu 72%. Practic, investiţia se amortizează din diferenţa de factură”, confirmă şi inginerul care a proiectat sistemul de iluminat, Eugen Săplăcan, de la Skylight Project SRL.LED-urile sunt tot din producţia locală: au fost fabricate la Cluj, de Energobit Schreder Lighting.

PUTEŢI VEDEA AICI MAI MULTE FOTOGRAFII DIN MOCIU

Cu farurile stinse

Cele 272 de corpuri de iluminat care existau, deja, în comună, au fost suplimentate până la 400, astfel că, în acest moment, aproape toată comuna, chiar şi pe străzile secundare, este luminată noaptea. „Eu când mă duc cu patrula, în verificări, circul cu farurile stinse prin comună, pentru că este acum luminată”, se mândreşte primarul cu realizarea sa. Localnicii din Mociu se miră, şi ei, de minunea tehnologiei. „Poate merg în culori sau ce Dumnezeu?”, spune Letiţia Ferencz, o localnică de 48 de ani. „Io nu ştiu ce-s alea LED-uri, dar lumina mea de la poartă se tot stinge şi aprinde”, spune şi Maria Fizeşan, de 82 de ani, despre perioada în care noul sistem era în probe. Nici Bogdan Herţeg, de 17 ani, „şoferul” unei căruţe trase de doi măgari, nu ştie ce sunt LED-urile. „Dar e lumină printre case”, concluzionează el.

Ce ese LED-ul?

Termenul „LED” înseamnă Light Emitting Diode (dioda care emite lumină). Studiile inginerilor arată, pe hârtie, că un astfel de corp de iluminat consumă cu 50% mai puţină energie electrică decât unul clasic. În plus, durata de funcţionare este de minimum 50.000 de ore, adică aproximativ 13 ani. În comparaţie, sursele de iluminat tradiţionale, cu vapori de sodiu sau mercur, au o durată de viaţă între 20.000 şi 27.000 ore. Primul LED „a fost aprins” de către rusul Oleg Vladimirovich Losev în anii ’20. Mai multe oraşe din lume, în special din Statele Unite ale Americii, au luat în considerare folositea LED-urilor la iluminatul public. Los Angeles (statul California) a şi început anul acesta să îşi implementeze un astfel de sistem de iluminat.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”