Nouă jucători „zburaţi“ de Florian Walter de la Universitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Walter, patronul Universităţii Cluj

Patronul Florian Walter, împreună cu membri Consiliului de Administraţie al clubului, a decis astăzi, ca nouă jucători să fie daţi afară. Astfel, Lemnaru, Muşat, Niţu, Fărcaş, Soporan, Stan, Negură, Băd şi Iacob s-au trezit cu contractele reziliate

După înfrângerea cu FC Bihir, Florian Walter, împreună cu managerul general Viorel Hizo, au luat decizia de renunţa la nouă jucători, pe motiv că aceştia sunt lipsiţi de valoare şi nu au atitudinea cerută în teren.

"La ora 13.00, împreună cu angajaţii clubului şi cu jucătorii, am luat decizia să renunţăm la aceşti jucători. De asemenea, am amendat toată echipa cu câte 1000 de dolari pentru meciul cu Craiova şi 2000 pentru cel cu Bihorul. Noul căpitan de echipă este Florin Matache, iar al doilea este Bonetti. Nu puteam să mai ţinem astfel de jucători în lot, pentru că îi influenţau negativ pe ceilalţi. Acum, vor urma procesele, litigiile, dar asta e viaţa", a declarat Florian Walter

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători