Mureşan recunoaşte: „Eu l-am impus pe Traore în echipă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a dezvăluit că în trecut a intervenit peste unul dintre antrenorii echipei şi s-a certat cu acesta pentru ca Lacina Traore să facă parte din lot.

Lacina Traore este deja istorie pentru CFR Cluj, ivorianul fiind transferat în schimbul sumei de 4 milioane de euro la Kuban Krasnodar. Totuşi, odată cu plecarea sa, conducerea a dezvăluit pentru prima oară, că autoritatea antrenorului la CFR nu este chiar totală, aşa cum a dat de înţeles de mai multe ori şi patronul Arpad Paszkany. Mai mulţi tehnicieni care au lucrat în trecut în Gruia s-au plâns de faptul că Paszkany şi Mureşan intervin peste antrenor în alcătuirea echipei, dar conducerea de fiecare dată i-a contrazis.

„Eu nu am acceptat niciodată ordinele, deşi au fost destule. Poate acesta e motivul pentru care am fost îndepărtat“, a şocat Maurizio Trombetta la câteva luni după ce a fost demis de la CFR Cluj. Un alt caz când conducerea s-a implicat în alcătuirea echipei a fost dezvăluit şi de Toni Conceicao: „Am avut un jucător la Cluj pe care conducerea mi-a cerut să nu-l folosesc pentru că era vândut rivalilor. Le-am spus că, atât timp cât sunt la cârma echipei, eu conduc şi iau deciziile“, atacat acesta.

Traore, propulsat de „tatăl său“


Iuliu Mureşan a declarat în dese rânduri că Lacina Traore este ca un fiu pentru el şi ar regreta o despărţire de acesta, dar persoane apropiate echipei din Gruia spun că atât Mandorlini, cât şi Cârţu, au fost nevoiţi să se supună ordinelor venite dinspre lojă, tocmai pentru a-i creşte ivorianului cota pentru un transfer. Mureşan a dezvăluit ieri felul în care atacantul a ajuns în prima echipă:

„Într-o campanie europeană mai veche, am tăiat de pe listă un jucător care era accidentat şi m-am băgat peste antrenor şi l-am băgat pe Traore în lot. S-a supărat pe mine, dar s-a văzut că am avut dreptate, pentru că şi atunci Traore a fost cel mai bun“, a spus acesta la Digisport. Cel mai probabil, oficialul s-a referit la Toni Conceicao, tehnician care a condus echipa în campania 2009-2010, din Europa League, când Traore a debutat în competiţiile europene.

De asemenea, Mureşan a spus că Andrea Mandorlini, tehnician care a adus ultimul titlu în gruia, are merite foarte mari în formarea ivorianului ca fotbalist: „Mandorlini l-a propulsat titular, a vorbit foarte mult cu el şi l-a învăţat nişte trucuri, nişte secrete fotbalistice, trasee pe care trebuie să le facă atacanţii spre careu şi care i-au prin foarte bine. Avem norocul că acolo este antrenor Dan Petrescu, de Traore o să auzim peste 3-4 ani, va fi unul dintre cei mai buni atacanţi din fotbal şi va juca la o echipă mare, nu va sta mult la Kuban“, a spus acesta pentru sursa menţionată.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu