Mituri despre daci şi romani, de la fondarea Romei până la cucerirea Daciei

Legendele şi miturile se întrepătrund în istoria fiecărui popor, contribuind la farmecul acesteia. Cele mai cunoscute legende şi mituri despre daci şi despre romani au reprezentat surse de inspiraţie pentru istoricii antici.

Istoria Romei este plină de mituri, de la fondarea Cetăţii Eterne şi până la căderea imperiului. Parcă şi mai învăluită în mister, istoria dacilor nu s-a bucurat de aceeaşi atenţie din partea istoricilor străini, însă rămâne un capitol aparte pentru poporul român. 

Principalele surse de informare cu privire la întemeierea Romei sunt scrierile unor istorici din aticihitate. Dio Cassius, Plutarh, Vergilius sau Titus Livius au apelat la vechi mituri şi legende atunci când au făcut referire la începuturile Romei.

De la fondarea Romei

În „Oameni Iluştri“, Plutarh se referă la mai multe vechi legende. O primă variantă porneşte de la ideea că pământurile Tibrului ar fi fost invadate de o populaţie războinică, însă localnicii ar fi izbutit în final să-i învingă. În cinstea marii victorii ar fi fost puse bazele unui oraş pe care l-au numit Roma. 

Cealaltă legendă spune că romanii ar fi fost urmaşii troienilor. Astfel, mai mulţi fugari din vechea cetate Troia ar fi descoperit întâmplător un loc primitor în care ar fi pus bazele Romei. Un alt mare istoric roman, Titus Livius, a scris „Ab urbe condita“ (De la întemeierea Romei). Şi Titus Livius a pornit de la mitul conform căruia, după cucerirea Troiei, grecii ar fi cruţat doar două persoane, pe Aeneas şi Antenor. 

Romulus şi Remus

Primul dintre ei ar fi fugit în ţinutul laurentiilor, unde regele Latinus i-ar fi dat-o de soţie pe fiica sa, Lavinia. În cinstea miresei sale, Aeneas ar fi întemeiat un oraş, Lavinium. Ulterior, fiul lor Ascanius, ar fi ridicat un oraş, Alba-Longa. Aici intervine intriga: Ascanius ar fi avut doi copii, Amulis şi Numitor, iar ultimul dintre ei ar fi trebuit să-i urmeze pe tron. Însă Amulius ar fi trădat şi ar fi preluat puterea, după care ar fi ordonat uciderea tuturor urmaşilor de sex bărbătesc ai fratelui său. 

Numai că, mai spune legenda, fiica lui Numitor, Rhea Silvia, ar fi rămas însărcinată cu zeul Marte şi astfel s-ar fi născut gemenii Romulus şi Remus. Ascunşi de unchiul lor, cei doi copii au fost puşi într-un coş pe Tibru, iar apa i-ar fi purtat până la grota Lupercaliilor, la poalele Palatinului, unde ar fi fost găsiţi şi ocrotiţi de o lupoaică. Apoi, Romulus şi Remus au fost găsiţi şi crescuţi de Faustus, numai că întâmplarea ar fi făcut ca cei doi să ajungă în faţa nemilosului rege. Romulus şi Remus şi-au repus bunicul în drepturi, după care primul dintre ei a decis să plece pe Palatin, iar celălalt a ales să-şi petreacă restul vieţii pe Aventin. Drama apare chiar la final, când Romulus îşi ucide fratele şi decide să construiască o cetate măreaţă, Roma. 

Despre comoara lui Decebal şi războiul daco-roman

Istoricul Dio Cassius a scris o istorie a Romei în limba greacă, în 80 de volume. Istoria scrisă de el porneşte de la venirea lui Enea în Italia, fondarea Romei, şi ajunge până în anul 229, acoperind o perioadă de 983 ani. Pentru a-şi duce opera la bun sfârşit, el a avut nevoie de nu mai puţin de 22 de ani. Lui Dio Cassius i se datorează şi azi o mulţime de informaţii referitoare la strămoşii poporului român.

Acesta a scris şi despre războaiele daco-romane, inspirându-se din legende. O astfel de legendă menţiona că, învins de armatele romane, Decebal şi-ar fi ascuns comoara sub albia unui râu, într-un loc în care duşmanii nu ar fi avut cum să o găsească. Regele Daciei ar fi obligat nişte prizonieri să devieze râul şi să îngroape comorile, după care i-ar fi ucis, pentru a se asigura că nu va fi trădat. Însă tocmai un trădător, Biciclis, ar fi ajuns în mâinile romanilor şi le-ar fi indicat locul în care ar fi fost ascunde comoriile.

Dio Cassius a mai notat faptul că învingătorii ar fi dus la Roma nu mai puţin de 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint, o pradă de război fabuloasă pentru vremurile respective.