Minţi iscusite vin la Cluj Innovation Days, cel mai important eveniment dedicat IT-ului din Europa Centrală şi de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 400 de programatori, manageri din IT, profesori universitari şi reprezentanţi ai mediului de afaceri vor veni, în zilele de 19 şi 20 martie, la Cluj Innovation Days, un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster. Forumul, ajuns la a treia ediţie, este cel mai important eveniment de inovare în IT din Europa Centrală şi de Est.

„După ce în 2014 am discutat despre instrumentele folosite pentru a aduce plus valoare în inovare şi IT, ediţia din acest an este dedicată procesului şi actorilor implicaţi în transferul tehnologic. Participanţii vor avea ocazia să dezvolte împreună strategii care încurajează inovaţia şi generează idei de succes, să se inspire din experienţa diversificată a vorbitorilor şi să relaţioneze cu lideri din domeniu, cercetători şi decidenţi europeni şi naţionali”, a declarat Alexandru Tulai (foto dreapta, credit foto: organizatori), preşedintele Cluj IT Cluster, organizatorul Cluj Innovation Days, într-un comunicat de presă.

La Cluj Innovation Days au fost invitaţi specialişti din Germania, Austria, Marea Britanie, Franţa, Italia, SUA, România, ambasadori, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai mediului academic românesc şi european, dar şi ai administraţiei naţionale şi locale.

Inovarea, cuvântul de ordine

Evenimentul va cuprinde dezbateri, sesiuni tematice şi de networking. Va avea acţiuni dedicate cercetătorilor, prezentărilor de produse şi servicii, dar şi trei activităţi cu teme ca “Mastering Innovation”, “Tech Track: Mastering Technology” şi “Business Track: Mastering Innovation”.

„În perioada 14-20 martie, Clujul devine centrul regional al inovării. Vom avea o întreagă săptămână dedicată domeniului IT şi potenţialului inovator al acestei părţi din Europa: începem cu Cluj City Apps Hackathon, continuăm cu târgul JobShop dedicat domeniului IT, lansarea Patronatului Tinerilor Întreprinzători, conferinţa Pioneers Unplugged pentru start-up-uri şi Cluj Innovation Days, evenimentul major care coagulează comunitatea IT”,  explică Andrei Kelemen (foto dreapta, credit foto: organizatori), directorul executiv al Cluj IT Cluster, într-un comunicat.

Organizatorii estimează că peste o mie de persoane vor fi implicate în acţiunile dedicate săptămânii inovării în IT de la Cluj-Napoca.

Ce e Cluj Innovation Days

Cluj Innovation Days este un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster din 2013 cu scopul de a consolida comunitatea IT şi de a facilita interacţiunii cu parteneri de afaceri şi sectorul public. La ediţia din 2014, Cluj IT Cluster a reuşit să implice cu succes toţi factorii de decizie la nivel local, naţional şi al Uniunii Europene în susţinerea proiectului de dezvoltare urbană integrată Cluj Innovation City, cel mai important proiect de inovare pentru următorii 15 ani în Europa Centrală şi de Est. „Oraşul inovării” este un proiect estimat la peste 500 de milioane de euro, derulat în parteneriat public-privat şi care va putea crea peste 25.000 de locuri de muncă în următorii 15-20 de ani, informează organizatorii.

Evenimentul este susţinut parţial prin proiectul „Dezvoltarea inovativă prin Informatizare a Ecosistemului urban Cluj-Napoca”, proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa 1 POSCCE, operaţiunea O1.3.3 - Sprijin pentru integrarea întreprinderilor în lanţurile de furnizori sau clustere.

Despre Cluj IT Cluster

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012. Are peste 40 de membri: companii de IT, universităţi şi institute de cercetare, instituţii publice şi organizaţii catalizator. Iniţiativă de business. Clusterul urmăreşte creşterea competitivităţii sectorului IT şi a vizibilităţii industriei IT româneşti, poziţionarea Clujului ca un hub regional inovator.

Mai puteţi citi:

Ardealul va avea propriile studiouri cinematografice cu bani europeni. În 2013 încep lucrările la „Buftea“ de Cluj

Cum avansează lucrările la „Hollywood-ul pitic“ şi „Silicon Valley de Cluj“. Orăşelul informaticienilor cu 100.000 de locuitori şi cu 20.000 de joburi

Microsoft importă "creiere" din Cluj 

FOTO Lumea lui Knotch. Povestea unei românce din Silicon Valley care a creat o nouă reţea socială

Ex-premierul Moldovei:  „Silicon Valley este locul în care se întâlnesc ideile cu capitalul, nu se produce nimic. Clujul  va fi un loc în care se vor produce idei“

Ponturi din Silicon Valley pentru afaceri la Cluj

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi