Mărturia dezarmantă despre coşmarul românilor infectaţi într-un oraş german. „16 oameni se înghesuie în două camere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Heiko Stieringer a vorbit despre situaţia disperată a muncitorilor români din Hofen

Zeci de muncitori români, angajaţi ai unui abator din Höfen, au fost deja infectaţi cu noul coronavirus, iar alţi conaţionali sunt extrem de vulnerabili din cauză că locuiesc în apartamente supraaglomerate

Situaţia disperată în care se află zeci de muncitori români din orăşelul Höfen i-a impresionat pe germani, care au aflat despre condiţiile în care aceştia trăiesc şi despre riscurile la care sunt expuşi. Primarul localităţii, Heiko Stieringer, susţine că românii sunt cei mai vulnerabili în contextul epidemiei de coronavirus. Deja 28 dintre cei 80 de români care trăiesc înghesuiţi în şapte apartamente au fost confirmaţi pozitiv, a informat edilul german, într-un interviu pentru Focus.

Toate cazurile au fost înregistrate începând cu 15 martie, dar numărul cazurilor a explodat din 15 aprilie. Grav este faptul că, spune edilul german, abatorul Müller, la care lucrează muncitorii români a refuzat să le dea autorităţilor locale informaţii despre muncitorii români şi adresele unde aceştia locuiesc. 

„A fost fatal faptul că cei de la Müller nu au răspuns la solicitarea mea de a ne spune unde stau exact angajaţii români. Deoarece dacă doriţi să consultaţi poliţia şi biroul de reglementare, dacă muncitorii infectaţi respectă regulile de carantină, trebuie să ştiţi în mod evident şi unde locuiesc. Abia după o săptămână, când administraţia raională din Calw a ameninţat cu o penalitate de 10.000 de euro, conducerea fabricii a dat adresele românilor infectaţi. Şi ceea ce am aflat ulterior a fost dezarmant în contextul crizei Corona”, a relatat edilul.

 „Am descoperit că 16 români erau înghesuiţi într-un apartament cu 2 camere, în care statistic doar 5,5 metri pătraţi de locuinţă erau disponibili pentru fiecare rezident. De asemenea, a ieşit la iveală faptul că proprietarul apartamentelor nu ştia nimic despre această suprapopulare incredibilă, deoarece angajase un subcontractant. Apoi, cei din oraş s-au înfuriat pe şefii abatorului, care este un angajator important în regiune, dar, care evident se îmbogăţeşte în deserviciul lucrătorilor străini ieftini - şi, în acelaşi timp, în detrimentul sănătăţii populaţiei”, a punctat Heiko Stieringer.

Izolaţi şi lăsaţi singuri în faţa valului epidemic

Cu adevărat îngrijorător este faptul că muncitorii români nu au fost informaţi de gravitatea situaţiei de către angajator. „ La început au existat condiţii de carantină impuse pentru lucrătorii români, dar acestea au fost încălcate în mod repetat. Probabil şi pentru că nimeni din fabrica de carne nu a avut grijă ca lucrătorii, care nu vorbesc nici germana nici engleza, să înţeleagă cu adevărat instrucţiunile şi interdicţiile“, a mai afirmat primarul german. 

În faţa acestui val de îmbolnăviri, locuitorii din Höfen s-au panicat, iar într-o primă fază l-au acuzat pe primar de lipsă de implicare, dar şi pe muncitorii români, care, în opinia lor, au fost vinovaţi de răspândirea bolii. Pe lângă cei 28 de români infectaţi, patru localnici au contactat Covid-19. 

„La început, cetăţenii erau supăraţi pe români. I-am lămurit repede că lucrătorii sezonieri nu au cu adevărat vina şi că sunt veriga cea mai slabă din lanţ. Iar furia oamenilor fusese iniţial îndreptată împotriva mea, pentru că aveau impresia că nu fac nimic”, a mai afirmat edilul.

Germania este, în acest moment, una dintre ţările cu cele mai multe cazuri de Covid-19. 163.009 de germani au fost infectaţi cu SARS-CoV-2, iar până vineri, 1 mai, au fost înregistrate 6.623 de decese. În total, sute de români aflaţi la muncă în această ţară s-au îmbolnăvit, însă numărul lor real nu este cunoscut cu exactitate.

În cazul de la Höfen, primarul Heiko Stieringer a dezvăluit  că a primit sprijin pentru a rezolva problema din partea consulului general român, dar şi a Societăţii germano-române din Pforzheim.

Citeşte şi 

VIDEO Haos la Aeroportul Cluj-Napoca. Mii de români se înghesuie, în plină pandemie, la avioanele spre Germania

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”