Mandorlini a decis: Doar Emmanuel Kone revine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre jucătorii împrumutaţi de CFR în stagiunea trecută, doar ivorianul Emmanuel Kone va reveni în Gruia. Veljovici, Viera, Sousa, Vitinha, Kanyuka şi Batin nu sunt doriţi de Mandorlini şi vor fi împrumutaţi din nou

Pentru jucătorii aflaţi sub contract cu CFR Cluj, dar împrumutaţi în stagiunea recent încheiată la alte echipe, viitorul nu este sub culorile vişinii. Deşi mulţi ar fi sperat să revină în Gruia, pentru a evolua în Champions League, aceştia au fost, din nou dezamăgiţi de tehnicianul Andrea Mandorlini, care i-a anunţat pe cei din conducerea clubului că nu va miza pe serviciile lor.

Dintre cei şapte fotbalişti aflaţi sub contract cu CFR, dar care evoluează pentru alte grupări din prima ligă, doar Emmanuel Kone va reveni sub comanda italianului. Mijlocaşul ivorian este singurul fotbalist care va reprezenta CFR-ul la Campionatul Mondial din Africa de Sud, care va începe peste trei zile. Impresionat de calităţile tânărului mijlocaş, „Mister“ a decis să-l păstreze la Cluj şi imediat după ce aventura „elefanţilor“ se va încheia în Africa de Sud, acesta va face joncţiunea cu lotul campioanei.

„Kone va reveni la CFR. Este un jucător de care Mandorlini are nevoie şi se va întoarce la noi. Nici nu se pune problema să-l împrumutăm la altă echipă. Cu ceilalţi, ne mai gândim, dar probabil că vor evolua tot sub formă de împrumut, la alte echipe“, a confirmat preşedintele Iuliu Mureşan.

Casal şi Kanyuka, niciun minut pentru CFR

În pauza competiţională, la Cluj au ajuns Kasali Yinka Kasal şi Patrick Kanyuka, din ligile inferioare engleze. Primul nu a evoluat decât în amicalul din Antalya, cu Wienner Neustadt, dar nu a semnat contractul şi a plecat, în timp ce Patrick Kanyuka  a ajuns la Alba-Iulia, unde nu a reuşit, însă, să se impună ca titular, iar sezonul viitor, CFR îl va împrumuta dn nou. Acesta ar putea ajunge sub comanda lui Cristian Pustai, la Mediaş. Rade Veljovici şi Vitinha, care au evoluat tot pentru gruparea din oraşul Marii Uniri în sezonul trecut, vor părăsi formaţia care a retrogradat, iar şefii le vor căuta alte echipe, pentru a-i împrumuta, nefiind doriţi în Gruia.

Sousa Galiassi, care a jucat în urmă cu doi ani în Champions League pentru CFR, a fost împrumutat tot la Alba-Iulia, via Kasimpaşa şi va reveni, foarte probabil, în Turcia. Aceaşi soartă o va avea şi Diarassouba Viera, care a evoluat pentru Inter Curtea de Argeş în sezonul trecut, iar de anul viitor ar putea fi cedat la Bistriţa, unde este dorit de Jean Pădureanu. De asemenea, Paul Batin, unul dintre jucătorii care a făcut senzaţie în liga secundă, va rămâne la Arad, şefii considerând că nu este încă pregătit pentru prima ligă. 

Şi Sergiu Buş ar putea fi împrumutat

Singurul produs al Centrului de Copii şi Juniori ai CFR-ului, Sergiu Buş, este văzut ca unul dintre cei mai talentaţi tineri fotbalişti români. În mandatul lui Toni Conceicao, acesta a debutat în echipa mare, evoluând chiar şi în Europa League, dar odată cu venirea lui Andrea Mandorlini, nu a mai prins lotul. Şefii se gândesc să-l împrumute pe tânărul de 18 ani, pentru a acumula experienţă şi să adune cât mai multe meciuri, cel puţin la nivelul ligii secunde.

„Emmanuel Kone va reveni la noi după ce va termina cu Mondialul“
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat