Lungul drum de acasă la şcoală. Şantierele de pe străzile Clujului îi exasperează pe părinţi. Ce zic aceştia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 94.000 de elevi au început luni, 14 septembrie, un nou an şcolar. Împreună cu părinţii, bunicii au mers la şcoală, însă drumul de acasă spre şcoală a fost, în prima zi de şcoală, şi va fi şi în următoarele săptămâni, mai lung decât de obicei, din cauza lucrărilor de modernizare începute la mai multe drumuri foarte circulate din Cluj.

”Se vede că nu se lucrează”, spune o mamă deranjată despre lucrările la drumurile din Cluj. A venit din cartierul clujean Mănăştur, de pe strada Mehedinţi, iar de acasă şi până la şcoală a făcut jumătate de oră, adică dublu faţă de obicei. Asta deoarece din vară se lucrează pe Calea Moţilor, principala arteră care face legătura acestui cartier cu centrul oraşului, unde învaţă copiii ei, la Colegiul Naţional ”George Bariţiu”. Doamna şi mulţi alţi părinţi, văzând lucrările care au început în oraş, sperau că se vor termina până în prima zi de şcoală.

”Acest exerciţiu, al traseului zilnic spre şcoală, pe un astfel de drum, e pe nervii noştri. Nu se lucrează, de aceea nu se termină. Asta e, de fapt, problema. Să nu mai zic că azi (n.r. luni, 14 septembrie) semaforul din faţa primăriei nu mergea. Ce nu reuşesc unii să înţeleagă e că tu, ca om, trebuie să fii corect cu tine însuţi”, adaugă mama care a vrut să rămână anonimă.

Elevi şi părinţi în faţa Colegiului Naţional ”George Bariţiu” din centrul Clujului

Tot mult le-a luat şi părinţilor din comuna clujeană Baciu care şi-au adus copiii la şcoli din centrul oraşului. ”Am plecat la 8 şi trei minute din Baciu şi am ajuns la 9 fără 16 minte la şcoală din cauza lucrărilor pe strada Horea (n.r. stradă care leagă gara de centrul oraşului)”, zice o altă mamă.

Acelaşi lucru îl spune un alt părinte care locuieşte în cartierul Iris şi care este deranjată de modul în care se circulă în Cluj din cauza lucrărilor la străzi.

 ”Însă, să privim partea bună a acestor lucrări: se vor termina”, concluzionează mama venită din Mănăştur. Însă, azi a fost doar prima zi de şcoală. În octombrie se întorc studenţii.

Mai puteţi citi:

Prima zi de şcoală, prima zi de fiţe. Cum au ajuns machiajul, tocurile cui şi maşinile mai importante decât poveţele dascălilor

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €