Jurnaliştii clujeni protestează în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC) va organiza săptămâna viitoare un marş de protest faţă de modul în care s-a hotărât impozitarea drepturilor de autor, jurnaliştii fiind astfel obligaţi să se prezinte, lunar, la ghişeele a trei instituţii „ca huliganii la secţie în ziua meciului“.

Potrivit APPC, noul sistem de plată a contribuţiei individuale pentru cei care sunt plătiţi pe drepturi de autor a fost anunţat foarte târziu şi a fost „băgat pe gât fără să existe o dezbatere efectivă pe seama lui“.

„Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC) va protesta în stradă faţă de felul în care s-a hotărât impozitarea drepturilor de autor. Nu ne opunem impozitării, ci dublei impozitări şi faptului că lună de lună trebuie să ne prezentăm la ghişeu ca huliganii la secţie în ziua meciului. Ba chiar mai rău, că avem de mers în trei locuri. Noul sistem a fost anunţat foarte târziu şi ne-a fost băgat pe gât fără să existe o dezbatere efectivă pe seama lui“, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Marşul de protest este prevăzut pentru miercuri, 1 septembrie, timp de o oră, între orele 12.00 şi 13.00, pe traseul Teatrul Naţional, B-dul Eroilor Eroilor, Piaţa Lucian Blaga, Primărie, Piaţa Unirii, Prefectura Cluj.

La marş vor participa şi reprezentanţi ai Operei Naţionale Cluj şi ai Uniunii Scriitorilor, afectaţi, de asemenea, de măsura luată de Guvern, astfel încât protestul va fi însoţit de un "cor al robilor" cu tobe şi trompete.

APPC va redacta un memoriu care va fi transmis Guvernului României. APPC este o asociaţie a presei clujene înfiinţată în anul 2005 şi reuneşte aproape 90 de membri.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare