Iuliu Mureşan: "Kapetanos este mai bun decât Traore"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iuliu Mureşan a declarat că tranzacţia care l-a implicat pe Lacina Traore a fost cea mai profitabilă din istoria recentă a lui CFR Cluj.

"Dacă analizăm cifrele, într-adevăr transferul lui Traore a fost cel mai profitabil. L-am luat pe o sumă de nimic, foarte mică şi l-am vândut cu 4 milioane de euro şi vom mai lua bani de pe urma lui. Sufăr că a plecat Traore, pentru că îl consideram ca un copil al meu, dar este bine pentru cariera lui", a spus Iuliu Mureşan la Dolce Sport.

"Traore avea nevoie de o nouă provocare, chiar dacă el îşi exprimase dorinţa de a rămâne până în vară. L-am adus însă pe Kapetanos, iar concurenţa era foarte mare şi nu ştiu dacă antrenorul va folosi un sistem tactic cu un vârf sau două. Kapetanos este un golgeter mai bun decât Traore şi era normal să luăm o asemenea decizie", a declarat Iuliu Mureşan. Preşedintele ardelenilor a anunţat că echipa va continua să promoveze jucători tineri, de la centrul de juniori, la care antrenorul a apelat deja în meciurile amicale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare