Iohannis vrea schimbarea relaţiilor româno-moldoveneşti: „Cetăţenii trebuie să înţeleagă că România nu vrea să cucerească Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis la dezbaterea de la Cluj. FOTO: Remus Florescu

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că strategia trebuie schimbatăîn ceea ce priveşte relaţia României cu Republica Moldova. El a arătat că cetăţenii din Basarabia trebuie să înţeleagă că România nu vrea să cucerească Moldova, ci să-i întindă o mână de ajutor.

Preşedintele României, Klaus Johannis, a fost prezent la Cluj-Napoca, la o dezbatere despre Uniunea Europeană şi contribuţia României la consolidarea construcţiei europene. Evenimentul a vut loc la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi este organizat de Grupul de Reflecţie CITADEL.

„Am analizat în CSAT relaţiile pe care România le-a avut cu Republica Moldova. Am ajuns la concluzia că trebuie să schimbăm un pic paradigma. Toată lumea e de acord şi nu vreau să se înţeleagă că ne îndepărtăm de la faptul că România şi Republica Moldova au o relaţie foarte specială, privilegiată care se bazează pe o istorie comună, pentru mulţi cetăţeni ai Moldovei, pe o limbă comună, o cultură comună. Această relaţie dorim s-o păstrăm şi dorim s-o protejăm. Repet la fiecare discuţie pe care o am cu lideri din lume, România are dreptul şi insistă să păstreze o relaţie specială cu Moldova. Această relaţie trebuie să aibă şi un fundament solid şi, după părerea mea, care a fost împărtşită de cei din CSAT:  trebuie să existe un fundament insituţional. România trebuie să sprijine instituţiile din Moldova să devină mai performante, mai puternice, reprezentative şi să lucreze mai transparent. România trebuie să se implice în economia Moldovei, dar nu să încercăm noi să dirijăm ceva acolo, ci să trimitem investiţii acolo, să realizăm conexiuni energetice pentru a uşura dependenţa faţă de furnizorul pe care-l au. Noi dorim şi o vom face, noi vom sprijini Moldova pentru a deveni mai stabilă, mai solidă, mai performantă. Noi dorim să sprijinim instituţii din Moldova şi nu anumite persoane din Moldova”, a spus preşedintele.

Problema relaţiilor României cu Moldova

„Aceasta a fost, din punctul nostru de vedere, una dintre probleme relaţiei României cu Moldova  - au fost sprijinite anumite persoane, care au performat sau nu, în loc să se sprijine instituţional, corect şi puternic instituţiile moldoveneşti. Vrem să sprijinim, să colaborăm cu Moldova în interesul cetăţenilor Moldovei prin întărirea instituţiilor şi prin mecanisme corecte şi transparente ale economiei moldoveneşti. Credem că aceasta e calea prin care putem face cetăţenii Moldovei să înţeleagă că România nu e o ţară care vrea să cucerească Moldova sau s-o ocupe, ci România e o ţară care vrea să întindă o mână Moldovei”, a concluzionat Iohannis. 

Citeşte şi

Iohannis, liniştit în privinţa NATO: „Eu, în ianuarie 2015, am cerut buget de 2% pentru Apărare. Acelaşi lucru l-a solicitat şi candidatul Donald Trump”

Mai multe pentru tine:
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG