Intrare cu programare la Salina Turda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai vizitate locuri din Cluj, care a primit anul acesta aproape 350.000 de turişti, îşi schimbă regimul de vizitare.

Dacă pentru cei aproape 347.000 de turişti ce au vizitat Salina Turda în acest an a fost suficient să-şi ia bilet pe loc, pentru turiştii din vara lui 2012 lucrurile vor sta altfel. Directorul Salinei, Ovidiu Mera, spune că se aşteaptă apariţia unui manual pentru efectuarea de tratamente de recuperare pentru a modifica programul de vizitare. „Până în luna ianuarie a anului viitor vom primi respectivul manual de recuperare, iar după ce vom obţine şi autorizaţia de funcţionare în regim medical vom începe tratamentul cu aerosol care presupune staţionarea în subteran a pacientului timp de câteva ore, în funcţie de recomandările medicului", afirmă Mera. Astfel, programul de vizite al turiştilor va fi stabilit în funcţie de programul de tratament.

Directorul mai zice că noul program va fi anunţat din timp, în primele luni ale lui 2012, şi că  noua planificare nu va afecta fluxul de turişti, ci dimpotrivă. „Numărul turiştilor va creşte, cu siguranţă", adaugă directorul salinei.

Teste medicale pe turdeni

Odată ce va materializa turismul medical, se va da drumul acestui tratament cu aerosol, tratament ce a fost testat încă din 2010. „S-au făcut teste serioase şi în 2010 şi în acest an. În 2011 s-au făcut evaluări pe 40 de persoane din Turda, iar rezultatele au fost foarte bune", afirmă primarul oraşului Turda, Tudor Ştefănie.

Acesta crede că abia din vară se va modifica progarmul de intrare la salină deoarece tot atunci se preconizează că vor fi gata lucrările de reabilitare a hotelului din centrul oraşului şi transformarea lui în centru spa şi wellness. „Odată ce va debuta acest turism medical, profitul va fi mai mare deoarece un tratament presupune prezenţa în salină a persoanei timp de 12-18 zile, iar acea persoana va fi cazată la complexul spa pe care sperăm să-l terminăm în vara anului viitor", susţine Ştefănie.

5.000 de turişti într-o zi de august

Salina din Turda a avut, până pe 27 decembrie 2011, aproape 347.000 de vizitatori. Un bilet întreg costă 15 lei. Ţinând cont că două treimi dintre turişti erau adulţi şi restul copii, un calcul simplu arată că, din bilete, s-au făcut încasări de circa 2 milioane de lei. „Toţi banii obţinuţi din încasări vor fi reinvestiţi tot în salină", precizează Mera.

Mai mult de jumătate dintre turişti au fost străini, din toate colţurile globului, din Ungaria (cei mai numeroşi) Canada, SUA, Asia. „Ţin minte că într-o zi din august, anul acesta, am avut peste 5.000 de persoane. Staţiunea din Turda are tot ce-i trebuie ca să-şi regenereze singură microclimatul. Spre deosebire de alte saline, unde infiltraţiile de apă sunt o reală problemă, la noi nu e cazul", declară Ovidiu Mera.

Săptămânal, de două-trei ori, au loc lucrări de conservare. Modernizarea hotelului Potaissa şi transformarea lui într-un complex de activităţi, achiziţionarea unui nou lift şi construirea unui complex de tratament „Floare de sare" cu intrare directă în salină (realizabil în baza unui parteneriat public-privat) sunt proiectele pe care administraţia turdeană le are pentru 2012.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă