Instant karma: a jefuit o biserică, dar a fost prins la volan fără permis de conducere. Pentru ce este cercetat acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă Adevărul

Un bărbat bănuit că ar fi jefuit o biserică a fost reţinut, luni, 15 aprilie, de poliţişti. Suspectul se afla la volanul unei maşini şi a fost oprit la un control de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu (judeţul Cluj), care au constatat că acesta conducea fără să aibă permis.

Bărbatul are 22 de ani şi este originar din comuna Sic, judeţul Cluj. El este bănuit că ar fi furat bani dintr-o biserică din comuna Baciu.

„Bărbatul este bănuit că, la data de 5 aprilie a.c., pe timp de noapte, ar fi pătruns  într-o biserică din localitatea Baciu, de unde ar fi sustras circa 1 000 de lei. Ulterior, acesta ar fi condus un autoturism pe D.N.1F E81, prin localitatea Baciu, deşi nu poseda permis de conducere”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal, au precizat reprezentanţii Poliţiei Cluj. 

La expirarea perioadei de reţinere, cel în cauză va fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat