Îi fac copiii fericiţi pe români? Un studiu plasează România la coada clasamentului mondial privind satisfacţia părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii schimbă stilul de viaţă al părinţilor FOTO: 123rf

Un studiu prezentat în cadrul cadrul World Hapiness Report 2016 evaluează efectele copiilor asupra satisfacţiei vieţii părinţilor în 105 ţări ale lumii. Cercetătorii au descoperit că aceste efecte depind de PIB-ul ţării şi de piaţa muncii. România se află la coada clasamentului prezentat în studiu.

Care este relaţia dintre satisfacţia în viaţă  şi calitatea de a fi părinte, de a avea copii? Este întrebarea la care a răspuns lucrarea prezentată în cadrul World Hapiness Report 2016, realizată de Luca Stanca, de la Departmentul de Economie al  Universităţii Milan-Bicocca. Studiul relevă că relaţia dintre bunăstare şi copii depinde de condiţiile macroeconomice: PIB-ul pe cap de locuitor mare şi rata şomajului.

Datele cercetătorilor au ca sursă World Values Survey (2014), care analizează populaţia din peste 100 de ţări, reprezentând circa 90 la suta din populaţia lumii. Respondenţii au fost întrebaţi “Cât de mulţumiţi sunt de viaţa lor în ansamblu? Răspunsurile posibile sunt: foarte fericit, destul de fericit, nu foarte fericit sau deloc fericit?". Într-un top de 105 ţări s-au calculat coeficienţii care reprezintă raportul dintre satisfacţia în viaţă şi calitatea de a fi părinte. Coeficienţii pornesc de la un minimum de -6.82 la un maxim de 5.12.

Copiii şi fericirea în România

Dintre cele 105 ţări studiate, 36 au coeficienţi pozitivi. Cele cinci ţări în care satisfacţia în viaţă raportată la calitatea de părinte este cea mai mare sunt Muntenegru (5,12), China (4,85), Kârgâzstan (4,64), Taiwan (3.70), şi Vietnam (3.13). La cealaltă extremă, cele cinci ţări unde satisfacţia în viaţă raportată la calitatea de părinte este foarte mică sunt Macedonia (-6.82), Tunisia (-4.71), Libia (-3.87), Iordania (-3.71) şi Zimbabwe (-3.51). România este pe locul 91 cu un coeficient negativ de – 2,25.

PIB-ul, timpul şi piaţa muncii

Pentru a găsi explicaţii, cercetătorii au analizat indicatori ai condiţiilor macroeconomice şi sociale, concetrându-se asupra PIB-ului pe cap de locuitor, rata şomajului, cheltuielile guvernamentale în raport cu PIB, cheltuielile pentru sănătate în raport cu PIB-ul şi rata fertilităţii.
 

Concluziile studiului arată că: “relaţia între faptul de a avea copii şi satisfacţia în viaţă este, în general, negativă în întreaga lume. Femeile resimt mai puternic acest efect negativ. La grupele de vârstă înaintate şi la văduvi/văduve acest raport este pozitiv. În 66% din ţările studiate există o relaţie negativă între calitatea de părinte şi satisfacţia în viaţă”. Pe ansamblul, efectul negativ este semnificativ mai puternic în ţările cu un PIB mai ridicat pe cap de locuitor şi în ţările în care rata şomajului e mai ridicată. Cercetătorii susţin că satisfacţia de a avea copii este mai mică în ţările în care costul de oportunitate al timpului este mai mare, adică ţările unde părinţii au foarte puţin timp la dispoziţie pentru viaţa de familie. Este vorba despre acele ţări în care PIB-ul este ridicat. Pe de altă parte, o piaţă a forţei de muncă în care somajul e ridicat sporeşte efectul negativ al impactului copiilor asupra vieţii de familie din cauza costurilor financiare şi de timp. 

Citeşte şi:

De ce nu îţi vor aduce fericirea sfaturile „fetei care a adus fericire pe toată planeta“. Cel mai influent psiholog român atacă reţetele „10 lucruri care...“

România nefericită: de ce sunt românii condamnaţi să nu trăiască cea mai bună dintre vieţile posibile

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie