Hală oferită gratuit celor care fac echipamente medicale de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie din Cluj anunţă că pune la dispoziţie, în mod gratuit, un spaţiu de lucru pentru firmele care fabrică echipamente de protecţie medicale.

Compania clujeană Transilvania Construcţii anunţă că pune la dispoziţie, în mod gratuit, un spaţiu de lucru pentru cei care confecţionează echipamente de protecţie destinate luptei împotriva coronavirusului: de la măşti şi viziere la combinezoane ori aparate de ventilat.

„Ne adresăm tuturor companiilor, asociaţiilor şi grupurilor din Cluj care se implică activ în lupta împotriva coronavirusului prin confecţionarea de echipamente de protecţie atât de necesare personalului medical şi nu numai. Oferim un spaţiu gratuit, cu toate dotările necesare şi care poate fi ocupat imediat. Pe lângă parteneriatul cu asociaţia Beard Brothers, ne-am gândit şi la această acţiune deoarece credem că prin punerea în comun a resurselor de care dispunem cu toţii putem să contribuim la limitarea efectelor epidemiei în ţara noastră”, a declarat Andrei Timofte, directorul general al Transilvania Construcţii.

Spaţiul care poate fi folosit în acest mod însumează câteva sute de metri pătraţi şi este situat în TRC Park Transilvania din cartierul Someşeni. Beneficiază de toate utilităţile necesare activităţii de producţie, precum şi de supraveghere video, pază şi servicii de mentenanţă din partea echipei parcului logistic. 

Cei interesaţi sunt rugaţi să-l contacteze pentru mai multe informaţii pe Remus Cîrlan, la adresa de email remus.c@transilvaniaconstructii.ro. Spaţiul va rămâne la dispoziţia celor care realizează echipamente de protecţie pe toată perioada situaţiei de urgenţă, conform deciziilor autorităţilor.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului