Gospodării, case şi beciuri inundate în comuna clujeană Negreni. O bătrână din Căşeiu s-a pierdut în pădure, pe ploaie, la cules de ciuperci. Au găsit-o după 5 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile de marţi după-amiaza şi marţi noaptea au afectat mai multe case şi gospodării din comuna clujeană Negreni, situată în partea de vest, spre judeţul Bihor. Pompierii clujeni spun că au fost chemaţi marţi noaptea la câteva cazuri punctuale în oraşul Dej, iar cei de la Regia Autonomă de Administrare a Domeniul Public şi Privat au intervenit pe două drumuri judeţene ca să decolmateze un podeţ şi să ia copaci prăbuşiţi pe carosabil.

Ploile din judeţul Cluj nu au făcut ravagii ca în judeţele Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. ”Valul de precipitaţii de ieri şi astă-noapte a dus la inundaţii. Nu a fost viitură la noi. Ieri a plouat toată după-amiaza până seara şi toată noaptea”, spune viceprimarul din comuna clujeană Negreni, Vlad Daniel Nistor. Potrivit acestuia au fost afectate de inundaţii 10 case, tot 10 gospodării cu anexe (coteţe şi grajduri), câteva beciuri şi alte câteva hectare de terenuri cultivate.

Viceprimarul spune că nu este niciun caz de persoane evacuate sau rănite din cauza inundaţiilor. Un drum care leagă Negreni de satul Prelucele a fost inundat, dar, spune vicele, poate fi trecut cu cizme de gumă, maşini4x4 şi căruţe.

Pompierii clujeni au intervenit la Negreni şi la Dej, anunţă purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş. ”La Dej ne-a chemat cineva de trei ori noaptea trecută. Problema era o canalizare. Azi intervenim şi la Negreni”, spune Biriş.

Ploile de luni şi marţi, 25 şi 26 mai, au îngreunat temporar circulaţia pe DJ 107S, între localităţile Gura Râşca şi Măguri Răcătău şi pe DJ 107P, pe raza comunei Măguri Răcătău (imagini mai jos, credit foto: RAADPP). În primul caz, muncitorii de la Regia Autonomă de Administrare a Drumului Public şi Privat (RAADPP) Cluj a intervenit cu utilaje speciale pentru decolmatarea unui podeţ. În urma intervenţiei, traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale. În a doua situaţie, pe DJ 107P, pe raza comunei Măguri Răcătău, la kilometrul 12+400 şi la kilometrul 16+300 s-au ridicat copaci căzuţi pe carosabil. 

După ciuperci, pe ploaie

Poliţiştii clujeni anunţă că marţi, 26 mai, au salvat o femeie de 75 de ani care culegea ciuperci şi s-a rătăcit, pe ploaie, în pădurea din satul Rugăşeşti.

”Pe 27 mai, la ora 19.53, poliţiştii din cadrul Secţia 5 Poliţie Rurală Dej au fost sesizaţi că o femeie, de 75 de ani, plecată la cules de hribi, s-ar fi rătăcit în pădurea din zona localităţii Rugăşeşti. Împreună cu familia şi un grup de localnici s-a organizat o misiune de salvare în zona montană aferentă localităţilor Rugăşeşti şi Căşeiu”, anunţă purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.

Femeia a fost găsită într-un desiş după 5 ore deoarece afară se întunecase şi ploua abundent. Era în stare de hipotermie, dusă de un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri. Medicii spun că femeia, de loc din comuna Căşeiu, este în afara oricărui pericol.

Avertizare meteo

Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a dat avertizare de cod roşu de inundaţii până azi, la ora 14.00Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, cu sediul în Cluj, anunţă, într-un comunicat, că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie şi inundaţie în bazinul hidrografic Crasna, judeţele Satu Mare şi Sălaj,  bazinul hidrografic Someşul Mic (afluenti), judeţul Cluj şi afluenţii Someşului aferenţi sectorului aval din Dej, judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj. Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinele hidrografice Zalău, Maja, Sălaj, Bărsău, Agrij, Almaş, Lonea, Borşa, Nadăş, Fizeş.

Mai puteţi citi:

Natura se dezlănţuie în Sălaj. Inundaţiile lovesc judeţul afectat deja de grindină

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați