Fraudarea Bac-ului la Cluj, posibilă cu „ajutorul“ Ministerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În rechizitoriu se arată că unul dintre directorii trimişi în judecată s-ar fi folosit de relaţiile din Ministerul Educaţiei pentru a putea organiza frauda. Profesorul de la USAMV, Ilie Cornoiu, ar fi ajuns, conform procurorilor, să fie desemnat preşedinte de comisie la Grupul Şcolar „Alexandru Borza“, al doilea an consecutiv, cu ajutorul unui funcţionar din Minister.

În rechizitoriul dosarului „mită la BAC“, care a fost trimis, ieri, spre soluţionare Tribunalului Cluj, procurorii Serviciului Teritorial (ST) al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj, acuză trei directori de licee şi un profesor de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, fals în înscrisuri oficiale şi distrugere de înscrisuri. Alături de Ioan Rus (director al Grupului Şcolar „Alexandru Borza”), Ioan Văidăhăzan ( director adjunct la Colegiul tehnic „Edmond Nicolau”), Dorel Avram (director al Grupului Scolar „Didactica Nova”)  şi Ilie Cornoiu (profesor universitar la USAMV) în instanţă au mai fost trimise alte 16 persoane acuzate de fapte de corupţie.

Ca urmare a cercetărilor efectuate de procurorii DNA, pe baza sesizării venite din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Cluj din 30 iunie, privind fraudarea bacalaureatului la Grupul Şcolar „Alexandru Borza“, a reieşit că suma totală a câştigurilor obţinute de inculpaţi ar fi de 30.000 de euro. Pentru „aranjarea“ unei probe de Bac, tariful mediu practicat de directorii aflaţi în arest varia între 250 şi 350 de euro, iar xerocopierea celor 42 de lucrări s-a realizat cu un copiator color închiriat de la o firmă din Cluj.

Pe lângă descoperirea întregului mecanism de fraudare a probei de examen la română în sesiunea iunie 2010, anchetatorii au stabilit că acelaşi grup format din Rus, Văidăhăzan, Avram şi Cornoiu ar fi fraudat şi sesiunile din iunie şi august 2009. În 2009, potrivit procurorilor DNA numărul lucrărilor fraudate se ridică la 132.

Şi-au ales şeful

Procurorii DNA Cluj menţionează în rechizitoriu că după ce anul trecut, grupul celor patru a reuşit cu succes fraudarea examenlui, prin „relaţii“ neprobate însă, aceştia au aranjat ca Ilie Cornoiu, care a fost şef al comisiei de Bac la Grupul Şcolar „Alexandru Borza“ în 2009, să fie numit preşedinte de comisie şi în acest an. Aceasta în condiţiile în care preşedinţii de comisii de Bac se trag la sorţi şi este foarte puţin probabil ca un profesor să fie desemnat în doi ani, consecutiv, în această poziţie.

Astfel, procurorii arată că potrivit declaraţiilor ataşate la dosar, Dorel Avram, directorul Grupului Şcolar „Didactica Nova“ ar fi susţinut că i-ar fi dat suma de 1.000 de euro omului de afaceri clujean Gelu Adămuţu, care „are relaţii la minister“. La rândul lui, Adămuţu ar fi vorbit cu un şef de serviciu în Ministerul Educaţiei, cel din urma aranjând numirea lui Cornoiu preşedinte de comisie. Faptele însă nu au putut fi probate de anchetatori, motiv pentru care nu s-a luat nicio măsură în acest sens.

Contactat telefonic de reporterii „Adevărul de Seară“, Gelu Adămuţu, administratorul firmei Sinteza Prodcom, care are ca domeniu de activitate producţia de tipizate şi materiale didactice, în fapt, comercializarea de cataloage, carnete de elev şi registre matricole, acesta a negat orice implicare în cauză. „Pe Dorel Avram îl cunosc de 30 de ani. A fost coleg cu tatăl meu. M-a sunat şi m-a rugat să-i dau numărul de telefon al unui prieten care lucrează la minister şi cu care mai ieşeam eu la pescuit. Nu ştiu cum s-a ajuns aici şi pe ce bază a declarat Dorel Avram acest lucru. Îmi pare rău că l-am pus pe acel om (Valentin Popescu – n.r.) în situaţia dată“, a declărat Gelu Adămuţu.

La rândul lui Valentin Popescu a susţinut că nu a fost contactat de Dorel Avram şi nu a dorit să ofere alte explicaţii motivând că acestea pot fi interpretate. „Nu este nimic adevărat. După cum le-am şi declarat procurorilor, nu am nicio implicaţie în cauză. Nu m-a contactat nicio persoană, nu am fost interpelat. Nu comentez mai mult pentru că nu vreau să se interpreteze“, a declarat lucrătorul Ministerului Educaţiei.

Primul termen în cauză se va judeca în 5 octombrie la Tribunalul Cluj. Procurorii DNA au început investigaţia ca urmare a sesizării venite din partea IŞJ Cluj. În urma corectării lucrărilor venite de la Grupul Şcolar „Alexandru Borza“, în 29 iunie, au fost descoperite 42 de lucrări xerocopiate asupra cărora existau suspiciuni că ar fi fraudate.


Primul termen în cauză se va judeca în 5 octombrie la Tribunalul Cluj.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi