FOTO Cum arată prima stradă smart din România. Lucrările vor fi finalizate până la 15 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reamenajarea completă a tronsonului dintre străzile Fabricii de Zahăr şi Dâmboviţei, cuprinzând intersecţia cu strada Teleorman, este gata în proporţie de 95% şi va fi finalizate în totalitate până pe 15 mai.

Investiţia vizează crearea unui culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate chiar în cel mai cenuşiu cartier comunist, Mărăşti. este vorba despre prima strada smart din România - strada Molnar Piuariu.

Potrivit prooiectului, 48 de arbori noi vor completa copacii existenţi pe acest tronson, îmbunătăţind semnificativ calitatea spaţiului public. De asemenea, va fi instalat mobilier urban modern, ce permite încărcarea telefoanelor mobile sau tabletelor prin porturi USB, precum şi două staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice, cu câte 2 locuri fiecare.  Pe lângă reorganizarea spaţială şi dotările urbane menţionate, este instalat un nou sistem de iluminat, inteligent, cu tehnologie LED şi un sistem de irigare cu senzori.

Proiectul a mai vizat reorganizarea străzii prin eliminarea diferenţelor de nivel între spaţiul exclusiv pietonal şi spaţiul carosabil; dar şi refacerea întregii suprafeţe de călcare şi reorganizarea intersecţiilor. S-a urmărit totodată accesibilizarea spaţiului public pentru persoanele cu dizabilităţi şi protecţia acestora (pavaje cu marcaje tactile integrate), dat şi propunerea unui concept de mobilare urbană modern şi coerent adaptat specificului străzii. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere reducerea consumului de energie electrică şi implicit a gazelor cu efect de seră, prin utilizarea unui sistem de iluminat performant, care foloseşte tehnologii ce permit reducerea fluxului luminos pentru anumite paliere orare.

Proiectul este finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, axa 4.1 şi are o valoare totală de 4.3 milioane de lei. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!