Festivalul ce aduce la Cluj nume mari ale bluesului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujul găzduieşte, în acest weekend, a patra ediţie a Festivalului Cluj Blues Fest. Pe 3 şi 4 noiembrie, iubitorii muzicii sunt aşteptaţi la concerte, la o lansare de carte şi la sesiuni de improvizaţii ale artiştilor invitaţi.

În prima zi de festival, vineri, 3 noiembrie, iubitorii muzicii şi ai cărţilor sunt invitaţi la o lansare de carte a artistului AG Weinberger de la ora 11.00 în cafeneaua Insomnia, din Cluj.

Acesta lansează prima sa carte, „Singular. Lamentări, observaţii, studii, poezii şi alte texte“, în care sunt descrise momente din viaţa autorului cărora le va da glas actorul Valentin Oncu.

A doua zi de festival, sâmbătă, 4 noiembrie, zece dintre cei mai înfocaţi fani ai lui Alexandru Andrieş vor participa alături de jurnalişti la un brunch pe ritm de blues, organizat de o importantă companie de IT din Cluj, partener al festivalului.

„Fanii care vor participa la întâlnirea cu Alexandru Andrieş vor fi aleşi în urma unui concurs organizat pe pagina de Facebook a festivalului. Doritorii vor fi invitaţi să scrie ce l-ar întreba pe Andrieş dacă s-ar întâlni cu el, urmând să fie răsplătite cu un loc la Blues Brunch cele mai creative, interesante sau simpatice răspunsuri“, precizează organizatorii.

Seara, după concerte, vor avea loc sesiuni de improvizaţie pe care artiştii prezenţi la Cluj Blues Fest le vor susţine în Karolina Pub&Terrace, local aflat pe strada Constantin Daicoviciu numărul 9.

Concertele din festival - ale artiştilor Marcian Petrescu & Trenul de noapte, AG Weinberger, Soul Serenade şi Alexandru Andrieş - vor avea loc pe scena mare a Casei de Cultură a Studenţilor. Biletele se pot procura de pe site-ul www.ambilet.ro. Un bilet de o zi costă 50 de lei, iar abonamentul pentru două zile - 80 lei. În ziua concertului, biletele se vor putea achiziţiona de la intrare cu 50 de lei.

A patra ediţie a Cluj Blues Fest este realizată cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.

Mai puteţi citi:

VIDEO Festivalul care arde omul de zăpadă

VIDEO Ţara unde oamenii se bat până la sânge pentru recolte bogate. Antropolog: „Tinku este ca un psiholog care ne ajută să ne depăşim traumele“

Mai multe pentru tine:
Tânărul care a primit premiul „Studentul român al anului în străinătate”. „Subliniază importanța cercetării mele“
Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Sorana Cîrstea, învinsă fără drept de apel de Iga Swiatek, în turul al treilea la Madrid. Ce a spus poloneza
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Macron creionează o nouă viziune despre Europa: „Regulile jocului s-au schimbat”
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Liberalul Costel Alexe: „Orice zi cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier e o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
O femeie va fi judecată după ce și-a furat propria mașină de la amanet. Banii primiți nu au fost de ajuns
CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”