Femeile-călău care au terorizat ţara în anii comunismului. Ce aveau în comun torţionarele „Cap de cal” şi „Sadica Vida”
0Tancurile Armatei Roşii au adus un adevărat flagel peste România, comunismul. Sovieticii n-au venit însă singuri în ţară, ci însoţiţi de oamenii lor, cei care aveau să instaureze un nou sistem politic în România. Pentru a-şi duce planul la îndeplinire, aceştia au acceptat să-şi trădeze neamul şi să calce peste cadavre.
La scurt timp după asta, elitele României au fost decapitate, intelectualii ucişi sau trimişi după gratii, iar locul lor a fost luat de ţărani şi de muncitori analfabeţi aflaţi în graţiile Moscovei. Noii conducători ai României au promovat în funcţii importante numeroase femei, multe dintre ele fiind chiar soţiile şi amantele lor. Una dintre ele a venit însă direct cu binecuvântarea lui Stalin şi a ajuns să aibă un cuvânt greu de spus în noile cercuri politice.
Domnia Anei Pauker
A intrat în istorie sub numele de Ana Pauker, asta deşi numele ei real a fost Hana Rabinsohn. Având origini evreieşti, Ana Pauker s-a născut în Codăeşti, judeţul Vaslui, în 1893 şi a trăit până în 1960. Ea a rămas mult timp în istorie drept cea care a ocupat cea mai înaltă funcţie politică deţinută de o femeie în istoria României. A fost prima femeie vicepremier şi ministru de externe, iar puterea ei avea să fie egalată doar de Elena Ceauşescu.
Ana Pauker şi-a construit cariera politică la Moscova, unde a devenit şefa grupului de comunişti români exilaţi, cunoscut, ulterior, în cadrul partidului, drept „facţiunea moscovită”. Devotamentul ei pentru cauza comunistă a transformat-o într-o unealtă eficientă a sovieticilor.
„Cap de cal”, spaima prizonierilor politici
„Margareta Hegeduş era ofiţer de securitate. Era o femeie înaltă de aproape 1,90 m., cu nişte braţe lungi şi o faţă lunguiaţă, de animal rozător. Această femeie pervertită îşi făcuse o dexteritate în chinuirea bărbaţilor, împotriva cărora aplica un supliciu barbar şi extrem de dureros, bătaia la testicule, până când omul cădea în nesimţire“, scrie memorialistul Ion Cârja, în lucrarea „Canalul morţii“.
„Cap de cal” a participat activ la luptele cu partizanii din Munţii Apuseni. Pe doi dintre aceştia i-ar fi ucis în bătaie, iar pe alţi cinci i-ar fi împuşcat. Margareta Hegeduş a avut parte de o moarte violentă, aşa cum a fost de altfel întreaga ei viaţă. Se spune că ar fi fost ucisă de un grup de deţinuţi politici care au ieşit din închisoare. Aceştia ar fi prins-o şi ar fi ucis-o introducându-i un uscător de păr în vagin.
„Sadica Vida”, la concurenţă cu „Cap de Cal”
Monstruoasa „Cap de cal” nu este singura femeie-torţionar care a terorizat şi ucis sute de deţinuţi. Vidosava Nedici, o femeie de origine sârbă, a concurat-o cu succes, motiv pentru care a şi primit o poreclă mai mult decât sugestivă: Sadica Vida. Despre ea se spune că schingiuia din plăcere şi că resimţea o satisfacţie intimă în faţa suferinţei umane.
Numele de Vidosava Neda povoca fiori în rândul celor care a avut ghinionul să fie anchetaţi între 1946 şi 1950. La fel ca şi „Cap de Cal”, „Sadica Vida” se distra lovindu-şi prizonierii în testicule până când aceştia leşinau. La fel ca cei mai mulţi dintre torţionari, Vida a scăpat nepedepsită.
„E adevărat că a fost foarte dură cu unii. Metoda ei era bătutul la testicule. În special cu ceu care erau împotriva sârbilor. Bătea de rupea pământul. Îmi amintesc că a fost o dată şi după mine, dar ea nu m-a anchetat. Pot să spun că pentru mine a fost pozitivă”, a povestit Sebeşan.
O altă mărturie rămasă peste vreme este cea a episcopului greco-catolic de Lugoj, pe atunci în clandestinitate, Ioan Ploscaru. Acesta a relatat în cartea sa, „Lanţuri şi teroare”, despre modul în care erau chinuiţi prizonierii în închisorile comuniste. Prelatul nu a uitat-o pe Vida, povestind cum aceasta îi lovea în testicule pe deţinuţi. „Era specialitatea unei femei pe nume Vida, o sârboaică. Aceasta, prinzând glandele între degete, le bătea cu un beţigaş până se umflau, încât torturatul nu mai putea umbla şi avea dureri înfiorătoare. O metodă cu adevărat sadică! Mai ales pentru o femeie.”
Câţiva ani mai târziu, Vida a fost deconspirată şi a fost închisă pentru că a spionat în favoarea Iugoslaviei. Nu a avut însă prea mult de suferit şi a fost ulterior eliberată. Mult mai târziu, la 20 de ani după Revoluţie, în 2009, ea a mărturisit că a spionat pentru Iugoslavia lui Tito. Ulterior s-a mutat la Viena, după care la Belgrad, acolo unde i s-a şi pierdut urma.
Citeşte şi
Cea mai cunoscută torţionară a Securităţii din Banat a fost o spioană a lui Broz Tito