Faimoşi şi pe cale de dispariţie: povestea gardienilor Corgi, câinii care sunt alături de Casa Regală Britanică de aproape un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câinii din rasa Corgi au deveniţi faimoşi datorită Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care nu se desparte de ei nici în călătorii. Pufoşii patrupezi apar şi într-un film scurt, care a fost difuzat la deschiderea Jocurilor Olimpice din 2012.

Primul câine din rasa Corgi care a ajuns la reşedinţa Familiei Regale Britanice a fost Dookie, în 1933. Regele George VI, tatăl actualei Regine Elisabeta, l-a adus pe Dookie. Elisabeta avea 10 ani atunci.

Puţin mai târziu apărea un alt doilea Corgi, căţeluşa Jane, scrie www.goodhousekeeping.com

La 18 ani, Prinţesa Elisabeta a primit în dar propriul câine din aceeaşi rasă: o căţeluşă pe nume Susan. De atunci, Corgi apar în fotografiile oficiale ale Casei Regale Britanice. Presa britanică nota că Regina obişnuieşte să-şi ia prietenii patrupezi şi în călătorii. După ce Regina Elisabeta I a murit, în 2002, actuala Regină, Elisabeta II, a luat câinii mamei sale şi a avut grijă de ei ca şi când ar fi fost ai ei, luându-i în călătorii. Dovadă e şi imaginea de mai jos, adaugă site-ul mai sus amintit.

Mai multe exemplare din rasa Corgi sunt coborâte din avion FOTO Pinterest/via goodhousekeeping.com

Potrivit unui material din Vanity Fair, din iulie 2017, Regina are un câine Corgi numit Willow şi doi câini Corgi-Dacshund, Vulcan şi Candy. Într-un film scurt, realizat de regizorul Danny Boyle pentru deschiderea Jocurilor Olimpice din 2012, apar alături de Regină şi Daniel Craig, agentul 007, şi doi dintre câinii monarhului, se aminteşte în The Telegraph.

Regina Elisabeta II a Marii Britanii a avut, de-a lungul domniei sale de până acum, circa 30 de câini din rasa Corgi, scrie express.co.uk.

FOTO Pinterest/via goodhousekeeping.com

Scurt istoric al rasei Corgi

Strămoşii câinelui din rasa Corgi au fost aduşi în Anglia de croitorii flamanzi (olandezi) în anul 1107. Aceştia s-au stabilit în sud-vestul Ţării Galilor. Patrupedele din rasa Pembroke Welsh Corgi era folosiţi la mânarea turmelor de vite şi la paza fermei, potrivit pentruanimale.ro.

Câinii Corgi sunt scunzi şi obişnuiesc să muşte uşor de călcâie animalele ca să le facă să se mişte.

„Nu o dată s-a raportat că aceşti câini obişnuiau să muşte personalul de călcăie, şi chiar pe Regină în mai multe rânduri“, se mai arată pe site-ul citat mai sus.

Cu timpul au apărut două rase de Corgi - Pembroke Corgi şi Cardigan Welsh Corgi. Prin 1800, cele două rase au fost încrucişate, dar acum nu se mai obişnuieşte şi se face o distincţie clară între cele două tipuri de Corgi. 

Regina Angliei, o mare iubitoare de câini FOTO: www.royal.uk

Clubul canin Kennel atrăgea atenţia, în urmă cu vreo 4 ani, că exemplarele de Corgi Pembroke Welsh sunt în pericol de dispariţie şi au fost puse pe o listă ca rasă vulnerabilă, conform thekennelclub.org.uk. Clubul animtea că în 2014, populaţia de Pembroke Welsh Corgi scăzuse cu 16% faţă de 2013, fiind înregistraţi doar 274 de exemplare. În 1960 erau 9.000 de exemplare.

Mai puteţi citi:

VIDEO Cea mai bine informată fiinţă din cabinetul premierului Marii Britanii. Povestea celebrului motan Larry

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne