EXPERIMENT. Inspector şcolar pentru o zi: liderilor elevilor din ţară va conduce învăţământul clujean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujeanca Iulia Miron (17 ani), noul preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, va ocupa, preţ de o zi, în cadrul proiectului „Inspectori Şcolari Generali pentru o zi“, fotoliul de inspector şcolar general, adică va conduce învăţământul clujean miercuri, 3 aprilie. Deşi azi e 1 Aprilie, ideea nu este o glumă, ci este una din activităţile cuprinse în cadrul proiectul „Săptămâna Altfel“, proiect al Ministerului Educaţiei.

Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, profesorul Valentin Cuibus, va fi înlocuit pentru o zi de Iulia Miron,  preşedinte CJE Cluj (Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai din Cluj), inspectorul şcolar general adjunct Mariana Pop îi va ceda locul lui Gabriel Varva - vicepreşedinte CJE Cluj (Colegiul Naţional George Bariţiu), iar inspectorul şcolar general adjunct Peter Tunde - lui Andacs Zsolt, preşedintele Consiliului Maghiar al Elevilor Cluj (Liceul Teoretic Bathory Istvan).

Însă, aceştia vor rămâne în apropierea tinerilor „şefi“ pentru a-i ghida şi a-i familiariza cu instituţia şi activităţile zilnice ale acestora.

„La ora 8.00 dimineaţa o să mergem la sediul Inspectoratului Şcolar şi vom avea un program plin. Vom participa la festivităţi ale unor olimpiade naţionale şi la deschiderea unui târg educativ al Expo Transilvania. Sunt încântată de ziua de 3 aprilie“, spune Iulia Miron, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor din România.

Tinerii inspectori pentru o zi vor participa la premierea câştigătorilor de la Olimpiadelor Naţionale de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII şi Coregrafie pentru clasele VII-XII, dar vor participa şi la deschiderea unui eveniment expoziţional cu oferte educaţionale.

Proiectul „Inspectori Şcolari Generali pentru o zi“ este o iniţiativă a Inspectoratului Şcolar Cluj  şi a Consiliului Judeţean al Elevilor Cluj, care se desfăşoară pentru a doua oară.


 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul