Experienţa emoţionantă trăită de o scriitoare în mijlocul unor copii care au fost la un pas de a se sinucide. „Îţi promit că va fi soare în sufletul meu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea Cristina Andone le-a făcut o vizită micuţilor şi adolescenţilor internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii, Secţia Clinică de Psihiatrie Pediatrică şi Toxicomanie, din Cluj-Napoca. La final, ea a reuşit să le smulgă o promisiune acestora.

Scriitoarea a fost foarte bine primită de către cei mici, care au uitat măcar pentru scurt timp de dramele trăite şi de depresia care i-a adus la limita disperării. Printre cântece, poveşti şi râsete, Cristina Andone le-a oferit acestora câte o carte cu dedicaţie, iar la final fiecare copil a trecut pe la ea şi i-a făgăduit că va învinge în lupta cu boala.

„Nesupusele. La Spitalul de Psihiatrie, secţia pentru copii, Cluj. M-am întâlnit cu copii intre 8 şi 15 ani care suferă de depresie sau au încercat sa se sinucidă. La începutul atelierului mi s-a părut doar ca sunt foarte obosiţi. Ca şi când ar fi făcut multe lecţii şi nu mai aveau putere sa zâmbească. Apoi am cântat, am râs, am spus povestea nesupusei Maria Tanase, fata săracă de florar.

Le-a plăcut mult de Lena Constante, cea care, închisă timp de 12 ani in întuneric a ales ca in sufletul ei sa fie lumina. La sfârşit copiii mi-au cerut o dedicatie pe carte. Am cerut, la rândul meu, o promisiune, una mai puternica decât oricare de pe lume. Pentru ca, se ştie, promisiunile de poveste se tin orice s-ar întâmpla. Am trecut pe la fiecare şi mi s-a spus, cu toată seriozitatea: “Cristina, îţi promit ca va fi soare in sufletul meu mereu şi mereu.” Aşa va fi.

@ suntem nesupuse

PS: Multumesc, Life Education for All, pentru bagheta magica prin care mi s-au deschis uşile spitalului!”

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie