EXCLUSIV Sute de oameni din Suceava ar fi ajuns în parcarea supraaglomerată a Aeroportului Cluj. „Au fost aduşi cu zece autocare, inclusiv din zone carantinate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii s-au călcat pe picioare în parcare aerogării. FOTO: Inquam Photos/Raul Ştef

O anchetă privind infracţiunea de zădărcinire a combaterii bolilor a fost demarată de către Poliţia Transporturi Cluj-Napoca cu privire la haosul de pe Aeroportul din Cluj, unde au ajuns joi, 9 aprilie, circa 2.000 de persoane din toată ţara. Pe lângă faptul că nu s-au respectat regulile de distanţare sociale, câteva sute dintre pasageri ar fi fost aduşi cu zece autocare din Suceava, inclusiv din zonele de carantină totală.

GALERIE FOTO

Secţia regională de poliţie transporturi Cluj a demarat joi, 9 aprilie, o anchetă privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod Penal, în legătură cu faptul că circa 2.000 de pasageri s-au călcat pe picioare în parcarea aerogării aşteptând cele 13 curse aeriene care trebuia să-i ducă la muncă în Germania. 

Deşi cursele erau programate la un interval de 30 de minute, o oră sau chiar două ore, autorităţile aeroportuare s-au trezit cu circa 2.000 de pasageri care au umplut parcarea aerogării. În ciuda recomandărilor jandarmilor şi a echipajelor de poliţie, oamenii nu au respectat nicio regulă privind distanţarea socială.    

10 autocare venite din Suceava, inclusiv din zone supuse carantinei totale

Un aspect şi mai grav este, conform unor surse judiciare, faptul că printre cei circa 2.000 de pasageri care aşteptau avioanele să plece spre Germania s-au aflat câteva sute de pasageri veniţi din judeţul Suceava. "Au venit cu zece autocare, inclusiv din zone carantinate", au afirmat sursele consultate de adevarul.ro. 

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, în 30 martie, că prin Ordonanţa Militară numărul 6, municipiul Suceava şi alte opt comune limitrofe au fost băgate în carantină totală. Este vorba despre localităţile Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei. 

Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat la DIGI TV că măsura carantinării oraşului şi comunelor limitrofe a fost luată pentru că se consideră că, în acest moment, “sunt peste 1.000 de persoane care sunt purtători şi circulă liber prin Suceava”.

Intrarea şi ieşirea din Suceava şi cele 8 localităţi limitrofe, interzise

De asemenea, se instituie pe perioada stării de urgenţă o zonă de protecţie, ca perimetru de siguranţă în jurul localităţilor carantinate, formată din toate celelalte localităţi din judeţul Suceava. 

Carantina presupune faptul că intrarea şi ieşirea în zona respectivă este interzisă şi strict controlată  de autorităţi. Este permis doar transportul de marfă, indiferent de natura acesteia şi este permisă deplasarea persoanelor care, deşi nu locuiesc în această zonă, lucrează aici atât în domeniul privat, cât şi de stat. În acest sens, nu se pot vinde bilete sau abonamente pentru trenurile care au opriri în zona de carantină decât acestor din urmă persoane. La aceste reguli stabilite prin ordonanţa militară se pot aduce completări sau derogări pe plan local, de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Suceava (CJCCI). Aeroportul din Suceava este deschis doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zboruri de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizări tehnice necomerciale.

   

Advărul a cerut un punct de vedere prefectului Clujului, Mircea Abdurean, care nu a răspuns, încă, solicitării redactorilor. 

   

Citeşte şi

 

VIDEO Haos la Aeroportul Cluj-Napoca. Mii de români se înghesuie, în plină pandemie, la avioanele spre Germania

    

Dosar penal după haosul de la aeroportul din Cluj, unde mii de români s-au înghesuit la avioanele care plecau spre Germania 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie