EXCLUSIV Povestea istorică a primei conexiuni internet din Cluj (FOTO VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Emil Cebuc, arătând spre modemul care a legat prima dată Clujul la internet. Foto: Radu Neag

Oraşul nostru s-a conectat la „pânza de păianjen“ pentru prima dată în 1992. La ora actuală, Clujul se laudă cu una dintre cele mai bune conexiuni la internet din Europa (locul 12 pe plan continental). Acum aproape două decenii, numai trimiterea unui e-mail dura câteva zeci de minute, iar internetul era privit ca o ciudăţenie.

În prezent ne conectăm la internet de oriunde, cu viteza luminii: din mall-uri, de pe o bancă din centrul oraşului, de acasă ori de la birou. Drumul până aici a fost presărat, însă, cu momente istorice. Primii doi paşi au fost cei mai importanţi: primele date transmise din Cluj-Napoca „în lume“ şi prima conexiune permanentă la internet.

Primul modem a costat cât jumătate de maşină

Prima reuşită a avut loc în luna mai a anului 1992, la Universitatea Tehnică, prin intermediul unei linii comutate, care lega Clujul de Bucureşti printr-un modem, care permitea doar trimiterea e-mailurilor, cu o viteză de 2.400 biţi pe secundă, ceea ce în ziua de azi ar insemna încărcarea unei pagini web în câteva zeci de minute. A fost un moment istoric: s-a realizat prima transmisie de date online din Ardeal.

Primul modem, de tip IBM

Dispozitivul a fost adus cu trenul din Capitală şi a costat, pe atunci, cât jumătate de maşină, potrivit lui Emil Cebuc, coordonatorul Centrului de comunicații de date „PUSZTAI Kálmán” din cadrul UTCN. Profesorul a trăit pe viu toate aceste clipe de neuitat.

S-au conectat de la un 2x86 prin modem la o linie telefonică analogică. „Exista un aşa zis slot de timp. Puteam trimite e-mailuri doar la miezul nopţii, iar de primit primeam tot la miezul nopţii. Ele puteau fi scrise şi trimise, însă rămâneau salvate şi <<plecau>> doar în momentul prestabilit“, ne-a povestit Cebuc, care îşi aminteşte cum profesorii aşteptau lângă staţia de lucru să îşi ia e-mailurile pe dischetă.

Prima conexiune permanentă, un an mai târziu

În 17 iulie 1994 a devenit operaţională prima legătură permanentă la internet, prin conectarea pe circuit de transmisii de date închiriat a Nodului Regional de Comunicaţii Cluj la Centrul de Comunicaţii a Universităţii Politehnice Bucureşti. „Pentru noi a fost un moment unic. Reuşeam pentru prima dată să corespondăm cu universităţi din străinătate şi eram, practic, legaţi cu lumea ştiinţifică“, ne-a povestit profesorul.

Viteza era de 64 de kilobiţi pe secundă, mult mai mare faţă de cea din anul precedent, însă aproape inutilă pentru încărcarea unei pagini web.
La sfârşitul lunii iulie a aceluiaşi an istoric, UTCN a creat posibilitatea utilizării accesului la servicii internet pentru alte universităţi în regim de acces comutat pe linie telefonică, iar în noiembrie s-a înfiinţat Centrul de Comunicaţii de Date „Kalman Pusztai“, coordonat de profesorul cu acelaşi nume, având ca scop coordonarea ansamblului activităţilor Reţelei de Date a Universităţii.

Un alt pas important a fost făcut în 1999, când UTCN, împreună cu  consorţiul de universităţi clujene, a introdus pentru prima dată o reţea de date cu transmisie prin fibră optică în oraş, inaugurând reţeaua CAMAN (Cluj Academic Metropolitan Area Network), prima reţea metropolitană academică din România.

Nu existau domenii de internet .ro

În vremea în care Clujul a fost primul oraş din Tranilvania conectat la internet şi al doilea din ţară, după Bucureşti, nu existau domenii şi nici atât pagini web .ro. Profesorii clujeni foloseau adrese de e-mail create în Germania, pe domenii .de. „În 1992 Internetul exista de ani buni şi unele universităţi aveau deja  propriile pagini web, însă nu şi domeniul .ro“, ne-a explicat profesorul.

Clujul are viteză de invidiat pe Internet

În prezent, Clujul se situează pe locul 12 între oraşele europene şi pe al patrulea în România, fiind devansat de Constanţa (locul 2 în Europa), Iaşi (locul 4) şi Timişoara (locul 8). În medie, viteza cu care clujenii navighează online este de 6,3 Mbps (megabiţi pe secundă). Topul mondial este dominat categoric de oraşe din Coreea de Sud şi Japonia, potrivit celei mai noi ediţii a raportului întocmit de compania Akamai, dat publicităţii săptămâna trecută.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani