EXCLUSIV Cum s-au născut primele trei rase de iepuri 100% româneşti, create recent la Cluj şi recunoscute oficial în toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are oficial, de puţin timp, trei rase de iepuri autohtone create la Cluj şi dezvoltate la crescători din toată ţara. Cei trei urecheaţi se numesc Uriaşul de Transilvania, Iepurele de Cluj şi Iepurele Secuiesc. Primul are deja titluri de campion european, iar ceilalţi de campioni naţionali.

„Avem trei rase româneşti recunoscute de Agenţia Naţională de Zootehnie care sunt şi standardizate european şi naţional. Standardizare înseamnă recunoaşterea în expoziţii, la târguri, competiţii sportive, nu neapărat exploatare pentru carne“, afirmă cercetătorul Valentin Petrescu-Mag.

Agenţia Naţională de Zootehnie este acea structură din cadrul Ministerului Agriculturii care se ocupă cu  recunoaşterea raselor şi hibrizilor pentru producţie. Mai este locul unde Petrescu-Mag depusese în urmă cu vreo 3 ani un dosar stufos cu tot felul de acte pentru omologarea primei rase de iepure românesc pe care l-a creat pentru familie. 

De atunci a mers cu Uriaşul prin lume, la competiţii, iar pufosul alb cu extremităţi ciocolatii (de culoare închisă, că pot să fie de mai multe culori) le-a plăcut atât de mult străinilor încât l-au făcut campion european la Leipzig (Germania) în 2012 şi Metz (Franţa) în 2015. Iar în martie, anul acesta, cercetătorul clujean a primit o veste bună: Agenţia Naţională de Zootehnie i-a trimis atestate pentru cele trei rase recunoscându-le oficial existenţa.

„Toate trei sunt ale noastre, iar trei rase nu sunt prea multe pentru o ţară de suprafaţa României. Alte ţări au mult mai multe rase. Fiecare rasă, odată apărută, trebuie conservată, păstrată, pentru că nu se ştie care dintre ele poate să devină la un moment dat unică printr-o serie de gene de negăsit la alte rase“, afirmă geneticianul Petrescu-Mag.

Acesta împreună cu Botha Miklos şi Rakossy Zsigmond sunt „creierele“ celor trei rase. În demersul lor au fost ajutaţi de zeci de crescători de animale din toate zonele ţării.

De la stânga la dreapta: Valentin Petrescu-Mag, Octavian Ciucaş, Botha Miklos, Rakossy Zsigmond. la o expoziţie de animale, din Bucureşti FOTO: arhiva lui Valentin Petrescu-Mag/Facebook

Un uriaş nu ca-n poveşti

Valentin Petrescu-Mag este un cercetător genetician din Cluj care în urmă cu vreo 5 ani începea, în propria gospodărie, crearea primei rase româneşti de iepuri. L-a botezat Uriaşul de Transilvania deoarece de la vârful botului până la baza cozii - cum se măsoară un iepure - avea o lungime de vreo jumătate de metru, 60 de centimetri. Este alb la culoare şi are o nuanţă cafenie (n. r. nuanţe închise: cafenie, neagră, albastră sau gri) pe bot, urechi şi coadă.

Cum a apărut el?

„Ar fi mult de povestit. Dar, pe scurt, se trage din „taţi“  din trei rase: Pestriţ uriaş, Uriaş gri, Californian şi Iepurele rustic românesc - acesta din urmă nu este o rasă, ci un metis sau, mai simplu, e iepurele de coteţ. Uriaşul de Transilvania a apărut ca o provocare pentru mine. Voiam un iepure mare, dar şi productiv - se ştie că rasele grele, cu mici excepţii, nu sunt foarte productive în general. Iniţial, creaţia mea a fost gândită pentru curtea şi familia mea. Pasiune, încercări, observarea transmiterii culorii la urmaşi, chestii interesante. Nu este un iepure născut în eprubetă. Iar apoi m-am gândit că ar fi bine să cunoască şi alţii realizarea mea“, povesteşte geneticianul.

Trofeu şi medalie - două dintre premiile de campion obţinute de Uriaşul de Transilvania   FOTO arhiva Valentin Petrescu-Mag

Le-a spus prietenilor care l-au ajutat ca Uriaşul să existe azi în peste 1.000 de exemplare. „Unii dintre ei, precum Octavian Ciucaş, mi-au continuat munca şi au făcut-o la fel de bine cum am început-o eu. Ciucaş a reusit să izoleze o linie de Uriaş Transilvania cu desenul de culoare havana – ciocolatiu, cafeniu. Un alt prieten, domnul avocat Constantin Sandovici lucrează la o linie cu desenul albastru un cadrul rasei Uriaş de Transilvania“, completează clujeanul.

Urecheatul s-a născut în zona Someş-Arieş, iar apoi s-a dezvoltat şi în sudul ţării formând o rasă unică şi omogenă.

„Este alb cu extremităţi negre, uneori havana (n. r. cafenii), alteori albastre sau chiar gri. Cele gri nu sunt foarte apreciate, deoarece este adesea rezultatul decolorării animalelor cu desene de alte culori decât gri. Adesea, griul este considerat defect dacă are inspicare. Greutatea normală este de 6 kilograme, dar există şi animale de 9 kilograme şi de 4,5 kilograme. Ideal este 6 kilograme. Este o rasă de talie mare“, îl descrie pe urecheat „tatăl“ său.

Simpaticul Uriaş de Transilvania FOTO: arhiva Valentin Petrescu-Mag/Mircea Roşca

Cercetătorul a eliminat, genetic vorbind, caracterele nepotrivite la Uriaş ca să omogenizeze rasa şi să o facă mai productivă. „În prezent lucrăm la conformaţie, adică vrem ca Uriaşul de Transilvania să aibă un corp cât mai robust, musculos, iar delimitarea desenului să fie cât mai clară - asta pentru nota estetică“, explică Valentin Petrescu-Mag.
Invenţia pufoasă are deja zeci de titluri de campion naţional, este campion în Ungaria şi se mândreşte cu trei titluri de campion european - două în Franta şi unul în Germania. Nu a făcut studii legat de calităţile cărnii Uriaşului, dar sunt pe listă. Se ştie că rasa de iepuri Californian, unul dintre „taţii“  biologici ai Uriaşului, este apreciată pentru carnea sa, deci există şanse mari ca moştenirea să fie dată mai departe.

„Cel mai corect ar fi fost să se fi numit Uriaş Românesc, dar pentru că, iniţial, nu ştiam cât de mult se vor implica crescători din întreaga ţară, am ramas la denumirea de Uriaş de Transilvania, după originea populaţiilor de la care s-a pornit“, afirmă geneticianul.

Iepure cu nume de oraş

E gri, simpatic şi tare pufos. Este vorba de Iepurele de Cluj, rasa creată la Cluj din care există câteva sute de exmplare (cele înregistrate) în judeţele Cluj şi Sălaj. Rasa a apărut în urma unei mutaţii spontane, explică Botha Miklos, din doi iepuri din rasa Neozeelandez alb a apărut un pui de culoarea chincillei.

Un pui de Iepure de Cluj  FOTO: Botha Miklos

„Iepurele de Cluj a apărut ca urmare a unei mutaţii spontane  în cadrul rasei Neozeelandez alb. Ulterior, Botha Miklos a folosit şi rasa Chinchilla ca să fixeze caracterul gri cenuşiu. Într-o mică proporţie, eu am adaugat prin infuzie Californian, dar în foarte mică măsură deoarece altera culoarea, şi văzând asta am renunţat“, explică geneticianul Valentin Petrescu-Mag.

Acesta, Botha Miklos şi crescătorul sălăjean Octavian Ciucaş sunt cei care au dezvoltat rasa care azi are multe titluri de campion naţional şi a fost la Campionatele Europene de la Metz (Franţa).
Urecheatul cu nume de oraş are o greutate între 3,5 şi 5,5 kilograme şi are culoarea gri cenuşiu, exact ca şi Chinchilla. Ca şi la Uriaş, s-au eliminat genele nedorite şi s-au urmărit alte caractere de culoare şi formă, dar să fie o rasă productivă, adică să aibă o rată bună de creştere, rezistenţă la boli, „mame“ care îngrijesc bine puii.

Familie de Iepure de Cluj  FOTO: Bothe Miklos 

Dacă Uriaşul de Transilvania este o rasă de talie mare, „fratele mai mic“ - Iepurele de Cluj e de talie medie. Se ştie că iepurii de talie medie sunt ideali pentru producţia de carne. „Nu am făcut încă astfel de studii, însă originea lui în Neonzeelandez alb, o rasă cu proprietăţi aparte din punct de vedere gastronomic/gustativ, ne face să fim optimişti“, adaugă geneticianul.

Urecheat din Secuime

Cea de-a treia rasă românească, Iepurele secuiesc, s-a născut la Cluj din dorinţa tânărului Rakossy Zsigmond de a face o lucrare de licenţă inedită.

„Originile Iepurelui Secuiesc datează încă din 2010, când, ajungând la finalul studiilor univesitare am luat decizia de a-mi întocmi lucrarea de licenţă la disciplina de Genetică din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca) - mai precis, abordând tema mecanismelor ereditare de transmitere a culorilor la iepurele de casă, Oryctolagus cuniculus.

Subiectul lucrării de licenţă consta în crearea şi consolidarea unei noi culori la iepurele de casă, iar materialul biologic care făcea subiectul experimentului era o populaţie de iepuri comuni (metişi) pe care le deţineam la momentul respectiv. Din cadrul populaţiei de bază făcea parte un mascul robust de 5 kilograme, cu un fenotip de excepţie, de culoare thuringian, purtător de gene olandeze, respectiv câteva femele de culoare chinchilla“, scrie cercetătorul pe blogul său, iepurelesecuiesc.blogspot.ro.

Iepurele Secuiesc FOTO: Facebook/Rákossy Zsigmond

Potrivit geneticianului Valentin Petrescu-Mag, iepurele secuiesc este rasa autohtonă cu cea mai complexă schemă de formare.

„Programul iniţial nu a fost proiectat pentru a crea o rasă, ci pentru a observa transmiterea ereditară a caracterelor de culoare la iepurele de casă. Ulterior, cercetătorului i-a venit ideea de a izola primii muguri ai rasei secuieşti de iepure. Aşa a început totul“, explică Petrescu-Mag.

„Taţii“ sunt Iepurele rustic si Californianul ca rasă pură. A fost nevoie de mai multe generaţii pentru a fixa culoarea. Culoarea se numeste Sallander şi e o nuanţă de gri spre albastru. Urecheatul care a rezultat este de talie medie, cu o greutate minimă de 4 kilograme şi greutate maximă de 6 kilograme.

Dacă acum 3 ani nu exista niciun exemplar, acum sunt câteva sute datorită celor care au dezvoltat rasa în Ţinutul Secuiesc -  Rakossy Zsigmond, Botha Miklos, Valentin Petrescu-Mag, profesoara Dana Pusta şi foarte mulţi crescători din Secuime. De aceea se şi numeşte Iepurele secuiesc, apreciat momentan în ţară, datorită premiilor primite.

„În cazul acestei rase, o adevărată provocare este păstrarea culorii standard peste generaţii“, adaugă geneticianul.

Mai puteţi citi:

FOTO „Uriaşul de Transilvania“, prima rasă de iepure din România pe cale de a fi omologată, este campion european în Germania

Geneticianul clujean Valentin Petrescu-Mag (33 de ani) a participat, în urmă cu o lună, la Campionatele Europene de Animale Mici şi Mijlocii din Leipzig (Germania), unde patru exemplare din nou creata rasă „Uriaş de Transilvania“ au primit titlul de campion. Aceasta este prima recunoaştere a valorii şi potenţialului pe care îl are această primă rasă românească de iepure.

Doi clujeni au creat primele rase româneşti de iepure: Iepurele de Cluj şi Uriaşul de Transilvania

Un genetician şi un biolog din Cluj-Napoca au creat două rase de iepuri, care, după ce vor fi omologate, vor fi primele din ţară recunoscute oficial. Omologarea unei rase poate dura şi ani, însă clujenii sunt hotărâţi să nu renunţe. Reuşita lor ar fi „o mare descoperire pentru lumea ştiinţifică", spun specialiştii.