Evenimentul anului 2007: Mallurile ne-au schimbat viaţa (CAMPANIE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polus Center şi Iulius Mall au schimbat viaţa clujenilor

Privind retrospectiv, 2007 a fost unul dintre cei mai buni ani ai Clujului. Investiţiile au schimbat faţa oraşului, iar odată cu apariţia celor două malluri, clujenii şi-au reconsiderat atât modul de viaţă, cât şi obiceiurile de consum.

Mijlocul lunii octombrie 2007 a marcat intrarea Clujului în rândul oraşelor cu malluri. După ani de zile de tergiversări, în comuna Floreşti s-a inaugurat Polus Center, încă cel mai mare centru comercial pe un singur nivel din România. O lună mai târziu, în cartierul Gheorgheni se deschidea Iulius Mall, la vremea respectivă mallul cu cea mai mare suprafaţă desfăşurată din ţară.

Investiţii de 215 milioane de euro

În total, cele două investiţii au reprezentat 215 milioane de euro - 140 de milioane de euro la Polus Center Cluj şi 75 de milioane de euro la Iulius Mall - şi au oferit clujenilor posibilitatea de a efectua cumpărături din aproape 400 de magazine (180 la Polus Center şi peste 210la Iulius Mall), dar şi de a se destinde în cele 18 săli de cinema deschise ulterior, ca urmare a investiţiilor operatorilor de profil Odeon, în Polus, respectiv Cinema City, la Iulius Mall.

Clujenii au adoptat cu entuziasm noul stil de viaţă. Au învăţat să se îmbrace la Zara, Marks&Spencer, New Yorker, Debenhams sau Sprider, să aprecieze cafeaua de la Starbucks, să mânânce la Pizza Hut sau în cele două mari food-courturi, devenite cele mai cuprinzătoare spaţii de socializare indoor din oraş.

„Oraşul are două noi centre”

Sociologul Vasile Dâncu apreciază că apariţia mallurilor a dat semnul modernizării oraşului. „În general, mallul devine un indicator pentru nivelul de trai şi are o influenţă asupra modului în care îşi percep locuitorii oraşul. Reprezintă un motiv de mândrie pentru ei. În cazul Clujului, s-a observat un efect de mobilitate laterală, de extindere a oraşului. Alături de centrele istorice simbolice - Piaţa Unirii în cazul populaţiei maghiare sau Piaţa Avram Iancu pentru români - au apărut alte două centre. Spre exemplu, în anii 1997-1998, s-a constatat o fugă spre centru a clujenilor, înlocuită acum de fuga spre periferie, o trăsătură a oraşelor moderne”, a afirmat Dâncu.

Alte două malluri?

Clujul ar urma să se îmbogăţească, potrivit proiectelor, cu încă două malluri. În cartierul Mărăşti, în locul fostei fabrici „Someşul”, este proiectată investiţia Atrium Center, evaluată la circa 85 de milioane de euro. Aceasta nu a fost demarată încă, fiind amânată din cauza efectelor crizei financiare. Akademia Center, o investiţie de aproximativ 30 de milioane de euro, situat în zona campusului universitar Hasdeu, se află deja în construcţie.

CAMPANIE: Ce am făcut în ultimii 20 de ani?

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €