Evaluarea Naţională 2016. Peste 4.000 de elevi clujeni au susţinut prima probă a examenului. Ce subiecte au primit şi ce zic elevii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evaluarea Naţională 2016. Peste 4.100 elevi din judeţul Cluj s-au înscris la examenul de Evaluare Naţională 2016. Dintre aceştia, 561 vor susţine şi proba aferentă minorităţilor naţionale - 67 la limba germană şi 494 la limba maghiară.

UPDATE 16.17 Reprezentanţii ISJ Cluj anunţă că din cei 4.102 de elevi înscrişi la prima probă a Evaluării naţionale 2016, au fost prezenţi 4.033. Nu au fost inregistrate incidente, mai spun aceştia. 

UPDATE 11.34  Trei mămici aşteptau în faţa Şcolii „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca. E 10.34. Stau sprijinite de gard şi se uită la poartă. Au emoţii. Peste câteva minute iese primul copil din sala de examen. Îl cheamă George Olar. 

„Prima parte mi s-a părut simplu. La fel şi primele două exerciţii de la subiectul doi. Trebuia doar să te uiţi la text“, ne zice el şi apoi le explică mamelor ce a venit la primul subiect. Dacă ar fi să-şi dea o notă, ar lua 6 sau 7, crede George. „Încă nu m-am gândit exact ce să fac mai departe“, spune elevul.

Mai trec vreo 10 minute şi se înmulţeşte numărul de părinţi. „Toţi sunteţi aici?“, zice o mamă ce se apropia de şcoală. „Da, e şedinţă cu părinţii“, îi răspunde alta zâmbind. E aproape 11.00. Încep să iasă elevii. 

„N-a fost aşa de greu! Iau un 9,50!“, zice un băiat, grăbit să ajungă acasă. Camaradul său, coleg de an, îl aprobă.

La doi paşi de Şcoala Gimnzială Iuliu Haţieganu (foto mai sus), printre blocurile din vestul cartierului Mănăştur vin copii de la un alt gimnaziu, „Octavian Goga“ (foto mai jos). „Ce mă bucur c-am făcut bine! Am scăpat de-un stres“, zice bucuroasă o puştoaică.


Evaluarea Naţională 2016. În judeţul Cluj, Evaluarea Naţională 2016 se desfăşoară în 114 centre de examen, dintre care 60 în mediul urban şi 54 în mediul rural. 

4.116 elevi susţin Capacitatea în acest an în judeţul Cluj.

Potrivit reprezentanţilor ISJ, repartizarea centrelor de examen pe municipii şi oraşe a fost făcută după cum urmează: Cluj-Napoca - 40, Turda - 7, Câmpia Turzii - 3, Dej - 5, Gherla - 3, Huedin - 2.

Subiectele:

Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2016:

27 iunie 2016 Limba şi literatura română - probă scrisă
28 iunie 2016 Limba şi literatura maternă - probă scrisă
29 iunie 2016 Matematica - probă scrisă
1 iulie 2016 Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
1 iulie 2016 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)
2-4 iulie 2016 Rezolvarea contestaţiilor
5 iulie 2016 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Mai puteţi citi:

Copiii digitali şi aventurile lor în lumea lui 1 şi 0. Cum îi ajută calculatorul pe cei mici să-şi formeze o gândire critică

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!