Eurovision la 100 de metri sub pământ. Evenimentul e organizat în premieră mondială într-o mină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salina Turda a atras numai în 2017 aproape 700.000 de turişti. FOTO: Cătălin Urdoi

În premieră mondială, una dintre semifinalele Eurovision va fi transmisă în direct de un post de televiziune de la aproape 100 de metri adâncime, din Salina Turda. Evenimentul va avea loc pe 11 februarie, de la ora 21.00, în mina Rudolf, şi va putea fi urmărit la televiziunea publică.

O primă semifinală a avut loc la Focşani, iar următoarea va avea loc duminică, la Timişoara. Pe lângă oraşele amintite, alte două semifinale din totalul de 5 vor avea loc la Craiova şi Sighişoara. 

Evenimentul îi costă 30.000 de euro pe turdeni

O partea a costurilor (30.000 de euro) va fi suportată din fonduri publice de municipalitatea din Turda, care este partener la acest eveniment. Salina din Turda a devenit un obiectiv turistic important, iar numai în ultimul an a fost vizitată de aproape 700.000 de turişti.

Potrivit informaţiilor prezentate de TVR, Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă sunt juraţii care vor decide finaliştii Selecţiei Naţionale 2018. Pe parcursul celor cinci semifinale, juriul va decide cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România. Misiunea lor se va încheia după ce vom afla numele celor 15 finalişti pentru că, în ultimul act al Selecţiei naţionale, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre piesele rămase în concurs.

Cine va cânta la Turda

În fiecare semifinală vor intra 12 artşti, iar fiecare va interpreta câte o piesă. La Turda vor cânta Feli („Bună De Iubit”), ZØLTAN („Dacă Dragostea E Oarbă”), TIRI („Deşert De Sentimente”), Paula Crişan („I Am Here”), Cristian Siminonescu („Nirvana”), Alice Jeckel („Out Of The Dark”), Dan Manciulea („Rază De Soare”), Lion’s Roar („Rekindle The Flame”), Claudia Andas („The One”), Ioana Ciornea („Time After Time”), Bernice Chiţiul („Too Busy For My Heart”) şi Nicoleta Ţicală („Una Oportunidad”).

„Semifinala din 11 februarie 2018 constă în realizarea unui show de televiziune care va fi transmis în sistem HD pe mai multe canale ale Televiziunii Române şi care va fi pus la dispoziţia tuturor televiziunilor publice din Europa, prin preluarea acesteia de reţeaua EBU (European Broadcasting Union). Spectacolul se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centanarului Marii Uniri”, a afirmat recent Romeo Couţi, directorul TVR Cluj.

Eurovision va avea loc în capitala Portugaliei, Lisabona, între 8 şi 12 mai.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €