Drama unui campion român. Cum a ajuns să se întreţină cărând pubele cu deşeuri pe un şantier în Londra
0Un fost jurnalist român, Octavian Herţa, stabilit de câţiva ani în Marea Britanie, relatează povestea incredibilă a unui campion la haltere român care a ajuns să lucreze în construcţii, în Anglia. Acesta avea nevoie de bani pentru a-şi îngriji mama, grav bolnavă.
Octavian Herţa povesteşte că în urmă cu vreo trei ani, a avut un job de câteva săptămâni în sediul Vogue din Londra. Trebuia să supravegheze modernizarea a două etaje – recompartimentare, mobilier nou, mochetă schimbată. În prima fază, s-au dărâmat nişte pereţi, s-a demontat mobila veche şi s-a scos sticla temperată care separa birourile.
„Toată munca asta grea, inclusiv căratul tonelor de deşeuri, a fost făcută de o echipă formată din patru români. Rolul meu acolo era să le spun ce să dărâme dar şi să veghez la respectarea regulilor de protecţie a muncii. Să nu-şi rupă ceva, să nu se taie sau să nu lovească pe cineva. Era o muncă grea, murdară şi periculoasă. Oamenii ăia aveau ca sarcină să demonteze totul, să dărâme, să aibă grijă să nu se rănească, să încarce toate deşeurile în pubele iar apoi să le transporte în afara clădiri, la skip. La sfârşitul fiecărei zile de lucru, locul trebuia curăţat ca-n palmă, chiar dacă a doua zi dimineaţă urma să o luăm de la capăt”, relatează Herţa.
„Muncea cât ceilalţi la un loc, nu se plângea niciodată, venea primul, pleca ultimul”
„Printre cei patru era şi un băiat de vreo 24 de ani. Scund şi bine făcut, tot timpul cu zâmbetul pe faţă. Muncea cât ceilalţi la un loc, nu se plângea niciodată, venea primul, pleca ultimul. Îl găseam în faţa clădirii dimineaţa, bându-şi cafeaua cumpărată de la Nero şi nu părăsea şantierul până nu se asigura că toate sunt la locul lor. Nu vorbea prea mult, însă nici nu era ursuz. Se vedea însă că preferă să-şi vadă de treabă, decât să se bage prea mult în discuţiile cu ceilalţi trei români”, povesteşte Herţa.
După vreo trei zile, Herţa l-a întâlnit din nou. Tocmai ieşea, plin de praf şi gâfâind de la pubelele pline ochi cu bucăţi de rigips pe care tocmai le adusese la parter. I-a spus să ia o pauză. Fostul sportiv s-a aşezat pe asfalt, cu spatele sprijinit de perete şi a scos o pungă cu bomboane.
„L-am întrebat dacă era de multă vreme în Londra. Mi-a răspuns că sosise de vreo două luni iar ăsta era al doilea lui job în construcţii. Terminase facultatea de educaţie fizică şi sport şi fusese nevoit să plece din România. Avea mare nevoie de bani, maică-sa se îmbolnăvise de cancer iar de taică-său nu mai ştia nimic de vreo zece ani, plecase de acasă într-o după-masă şi nu se mai întorsese”, povesteşte fostul jurnalist.
Campion la haltere ajuns slahor în Anglia
Herţa află că tânărul extrem de harnic fusese sportiv de performanţă: „Vorbea calm şi articulat, privind aproape exclusiv punga cu bomboane de ciocolată pe care o muta dintr-o mână în alta. Nu i se mişca niciun muşchi pe faţă. Avea maxilarul puternic, dinţii albi şi nişte ochi căprui, pe care şi-i ridica din când în când spre mine. L-am întrebat dacă a făcut sport, gândindu-mă la facultatea pe care tocmai o terminase. A ezitat câteva momente şi a confirmat, dând din cap. Era halterofil de performanţă. Câştigase câteva titluri naţionale şi fusese vicecampion european la juniori, dacă nu mă înşel. Cred că participase şi la vreo două campionate mondiale, nu-mi mai aduc bine aminte toate detaliile”.
„Mi-a arătat fotografii cu el pe podium, cu medaliile la gât, precum şi secvenţe video din diferite competiţii. Am stat o vreme cu telefonul lui în mână, urmărindu-l cum smulge halterele de pe podea, cum este îmbrăţişat de antrenor sau cum stă cu mâna la inimă pe podium. În timpul ăsta, rămăsese aşezat lângă zidul clădirii, ronţăind câte o bomboană. I-am dat telefonul şi nu am găsit nimic inteligent să-i spun. Băiatul ăsta era campion la haltere, concurase cu cei mai buni sportivi din lume iar acum demola pereţi de rigips şi căra pubele pline cu deşeuri pe un şantier în Londra, ca să-şi poată ajuta mama bolnavă de cancer. Mi s-a făcut ruşine. Ruşine că un astfel de om a ajuns să mănânce bomboane, plin de praf din cap până-n picioare şi că eu am ajuns să-i spun să ia o pauză, ca să se odihnească”, continuă relatarea.
„Venise aici ca să muncească din greu pentru că în România nu avea nicio şansă”
„În loc să fie antrenor sau profesor de sport, să-şi urmeze vocaţia, în loc să concureze pentru noi titluri, venise aici ca să muncească din greu, pentru că în România nu avea nicio şansă să-şi întreţină mama bolnavă. Fusese unul dintre sportivii de top iar ţara pentru care câştigase medalii nu l-a preţuit suficient cât să-l păstreze, ajutându-l să-şi urmeze visul”, a mai scris Herţa.
„Asemenea atâtor alţi oameni valoroşi, băiatul ăsta plecase din ţară de disperare. A preferat să-şi rupă spatele ridicând cu braţele sale puternice partiţii de birou din sticlă temperată în loc să ridice deasupra capului haltere care i-ar fi adus medalii. L-am felicitat încurcat, zâmbind idiot. Nu ştiam ce-aş mai fi putut spune în contextul ăla. Mi-a mulţumit, s-a ridicat, şi-a băgat punga cu bomboane în buzunarul pantalonilor plini de praf şi s-a întors după pubele, să le scoată din clădire. Timp de câteva minute, l-am ajutat în tăcere să arunce rigipsul în skip. Mi-ar fi fost ruşine să-l privesc cum munceşte, în timp ce aş fi pufăit din ţigară. Ştiu că sună cam patetic, dar m-am simţit mândru să muncesc câteva minute alături de un campion”, mai arată fostul jurnalist.
Vă mai recomandăm:
Ce relaţie este între Brexit şi înmulţirea manifestărilor şovine la adresa românilor. Reacţia MAE