Doi români de etnie romă, despăgubiţi de CEDO cu câte 11.700 de euro. Poliţia Română, găsită vinovată că i-a agresat în timpul unui anchete pentru furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţă  FOTO: pexels.com

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă statul român la plata unor despăgubiri băneşti către doi clujeni de etnie romă împotriva cărora poliţia română a folosit forţa ”excesiv şi nejustificat de circumstanţe”. Instanţa europeană mai susţine că autorităţile române nu au cercetat îndeajuns ipoteza unei eventuale ”motivaţii rasiste” în cazul clujenilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă România la plata unor despăgubiri financiare către Augustin Lingurar şi Trandafir Lăcătuş, din Cluj. Este vorba de 11.700 de euro pentru fiecare, plus cheltuieli administrative în valoare de 3.100 de euro, potrivit unui comunicat CEDO citat de digi24.ro.

În urma plângerii făcute de Augustin Lingurar, Trandafir Lăcătuş şi Minerva Covaci, instanţa europeană a stabilit că România a încălcat celor trei o serie de drepturi ale omului: legat de interzicerea tratamentelor inumane şi degradante, respectarea vieţii private şi de familie, dar şi în ce priveşte discriminarea - unde CEDO a apreciat că implicarea autorităţilor române a fost cea care ar fi trebuit.

Instanţa a mai precizat că Poliţia Română a folosit forţa în mod „excesiv şi nejustificat de circumstanţe”  şi că oamenii legii nu au cercetat cum ar fi trebuit o eventuală o posibilă „motivaţie rasistă”.

Deşi instanţa s-a pronunţat abia acum, plângerea celor trei a fost făcută în urmă cu 13 ani. 

Poliţiştii au primit mai multe plângeri de furturi şi au organizat o acţiune împreună cu jandarmeria pe 5 noiembrie 2005 la Pata Rât. Atunci, oamenii legii au recuperat mai multe lucruri furate şi au arestat două persoane. A urmat apoi a doua acţiune a poliţiei când, conform CEDO, cei trei reclamanţi nu au vrut să iasă din case şi au fost forţaţi de poliţie. În comunicatul CEDO se mai precizează că poliţia a dat foc taberei.

Cei trei clujeni au făcut o plângere penală împotriva oamenilor legii în care îi acuza de violenţă verbală, comportament abuziv, ameninţare, distrugere. Instanţele din România nu le-a dat dreptate, iar atunci au mers mai departe. Au formulat o plângere către CEDO pe 18 decembrie 2014, iar marţi, 16 octombrie, s-a dat sentinţa.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune