Dirijorul care a fost în turneu cu Deep Purple va concerta la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Mann  FOTO: revistabulevard.ro

Corul şi Orchestra Simfonică a Filarmonii de Stat „Transilvania” vor concerta, vineri, 10 mai, de la ora 19.00, alături de soprana Yolanda Covacinschi, mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă, tenorul Tony Bardon şi basul Sándor Balla. La pupitrul celor două ansambluri ale Filarmonicii se vor afla dirijorul Paul Mann şi maestrul de cor, Cornel Groza.

Melomanii clujeni sunt aşteptaţi vineri, 10 mai, la un concert vocal-simfonic, pe scena Colegiului Academic, de la ora 19.00. Vor fi interpretate şie două lucrări semnate de Joseph Haydn: Simfonia nr. 90 în Do major şi Missa in tempore belli.

Orchestra Simfonică a Filarmonii de stat „Transilvania” va fi dirijată de Paul Mann.

Acesta colaborează frecvent cu orchestre din Europa, Orientul Îndepărtat, Statele Unite şi Australia.

Printre ansamblurile la pupitrul cărora s-a aflat recent, se numără Orchestre National de Lille, Orchestra Simfonică din Barcelona, Filarmonicile din Bergen, Luxemburg, Sankt Petersburg şi Copenhaga, Orchestra Radio din Norvegia, Orchestra dell’Arena di Verona, Orchestra Simfonică din Birmingham, Orchestra Regală din Scoţia, Opera din Oslo, Orchestrele BBC, Auckland Philharmonia, RAI Torino sau Filarmonica din Malaezia. Printre angajamentele sale viitoare, regăsim nume ca Orchestra Simfonică din Lucerna, Royal Philharmonic Orchestra, dar şi Orchestrele din Madrid, Bilbao, Sevilla sau Oviedo.

În 1998, Paul Mann a câştigat Concursul de dirijat Donatella Flick, o rampă de lansare spre succesul din anul următor, când a devenit Dirijor Asistent la London Symphony Orchestra. Primele aplauze în această calitate le-a cules în iunie 1999, acest success atrăgând numeroase noi colaborări.

Până în 2008, Paul Mann a fost Dirijor Principal la Orchestra Simfonică din Odense.

Artistul a realizat înregistrări de muzică daneză şi americană, dar şi a imprimat câteva compoziţii aparţinând lui Jon Lord, membru al renumitei trupe Deep Purple.

Dirijorul este o prezenţă constantă pe scenele din SUA, unde dirijează orchestre de prestigiu precum cele din Colorado, Oregon, New Mexico, şi conduce spectacole ale companiei New York City Ballet, fondată, în 1948.

În 2000, Orchestra Simfonică a Filarmonicii  de Stat “Transilvania” a străbătut Europa alături de formaţia rock Deep Purple în cadrul unui turneu european de rock simfonic, dirijat de Paul Mann, maestrul care de atunci şi-a format strânse legături cu filarmonica clujeană, anual având la Cluj mai multe concerte.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi