Detalii în cazul morţii violente a copilului din Cluj: mama l-a bătut până a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii au stabilit că moartea copilului de nouă ani din Cluj-Napoca a fost violentă şi a fost provocată de agresiunile suferite, astfel că mama acestuia a fost reţinută. În acest caz se fac cercetări privind violenţă în familie sub forma omorului.

Poliţia Judeţeană Cluj a anunţat că, în urma necropsiei, s-a stabilit că moartea copilului a fost una violentă şi a survenit ca urmare a agresiunilor suferite.

Mama acestuia a fost reţinută şi urmează a fi prezentată in faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

În cauză se fac cercetări pentru violenţă în familie sub forma omorului. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Cluj, sâmbătă seara, o persoană a sunat la 112 anunţând că un băiat în vârstă de 9 ani este inconştient într-un apartament din municipiul Cluj-Napoca. Cadrele medicale deplasate la faţa locului nu au reuşit să-l salveze, constatând decesul copilului.

Anchetatorii sosiţi la faţa locului au descoperit că trupul fără viaţă al minorului prezenta multiple urme de violenţă pe corp. 

Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi început să îl bată pe copilul de doar 9 ani în jurul orei 14.00, apoi a plecat de acasă cu ceilalţi fii, geamănul copilului decedat şi un băiat de 11 ani. Când a revenit, după câteva ore, l-a găsit pe copilul bătut fără suflare.

Acesta locuia în apartamentul respectiv cu alţi doi fraţi, unul geamăn şi unul de 11 ani, cu mama sa şi cu iubitul acesteia.

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor