Despre mândria de a fi român. De vorbă cu dascălul care a scris o carte despre vizita ex-cancelarului Germaniei la Ceanu Mare

A fost dascălul a mii de elevi, a scris 11 cărți, a pictat sute de tablouri. La cei 76 de ani ai săi, Remus Hădărean consideră că mai are multe de transmis generațiilor care vin. Ziua de 1 Decembrie are o semnificație specială pentru cărturarul din Ceanu Mare.

Vârsta nu-i mai permite să pornească la drum, pentru a participa la adunările din marile orașe prilejuite de Ziua Națională. De 1 Decembrie, va urmări emisiunile TV dedicate sărbătorii tuturor românilor și se va adânci, la fel ca-n mai toate zilele din ultimii 21 de ani, în munca sa de documentarist și scriitor.

A sărbătorit, pe rând, Ziua Regelui, apoi Ziua Unirii, 1 Mai Muncitoresc, 23 August. Însă spune cu tărie că cea mai dragă sărbătoare pentru sufletul său este 1 Decembrie, Ziua Națională. „De la asuprirea nazistă, am trecut sub jugul sovietic. Abia pe urmă, odată cu Revoluția, am simțit libertatea. De exprimare, de gândire, de trăire. Cu bune, cu rele. 1 Decembrie este o sărbătoare deosebită. Este ziua în care realizăm, mai mult decât în restul zilelor de peste an, mândria de a fi români, de a aparține unui neam cu vechime în Europa, care a dat valori deosebite pe parcursul veacurilor", spune Remus Hădărean. Scriitorul consideră că nume ca Enescu, Eminescu, Brâncuși sau Coandă au construit, în întreaga Europă, o imagine de nezdruncinat a neamului nostru.

„România mai are valori!"

Aceasta este părerea lui Remus Hădărean. Însă, susține el, „adevăratele valori nu mai sunt cunoscute, sunt greu de descoperit". De 1 Decembrie, își dorește pace și armonie pentru poporul greu încercat. Dezbinarea neamului îl îngrijorează. „Noi nu vom ajunge să trăim vremuri mai bune. Poate, neamul nostru are nevoie de un șoc, pentru a se uni din nou. Ne-am otrăvit spiritul cu atâta ură, vrajbă, răutate, încât greu ne vom reveni", arată scriitorul.

Îl supără palma pe care, spune el, a primit-o Clujul, odată cu arestarea primarului urbei pentru luare de mită. „Sunt trist pentru Cluj. Dar orașul va scăpa de imaginea urâtă pe care a aruncat-o asupra sa purtarea nesăbuită a conducătorului ei. Mi-e milă de bietul Boc, el va culege, moral, ponoasele. Îmi place să cred că Boc și-a păstrat bunul simț al țăranului autentic", arată Hădărean.

Monografii, picturi și... lupta pentru viață

Remus Hădărean a crescut într-o familie de țărani din Ceanu Mare, alături de opt frați. „La cinci ani, aveam grijă de oi. La 7 ani făceam deja legători la seceră. La 12 ani mânuiam plugul ca un om mare. Au fost vremuri grele", își amintește bătrânul.

Școala a făcut-o la Abrud, unde a fost și dascăl timp de trei ani. Pe urmă, și-a luat soția și s-a mutat la Turda, unde a fost inspector școlar și director de școală. A crescut două fete, și-a văzut crescând cei patru nepoți. După pensionare, în 1990, a ales să se întoarcă în satul natal, la Ceanu Mare, în casa părintească.

A deprins tainele picturii avându-l ca profesor pe Leon Hrușcă. După pensionare, dascălul s-a apucat de agricultură și de scris. „De agricultură m-am lăsat. Asta, după ce am plantat 150 de pomi în livadă, după ce am crescut animale. De scris însă nu m-am lăsat. Prin scris, simt că las generațiilor care vin o moștenire asupra căreia nu mulți se vor apleca", mai spune Remus Hădărean.

Printre cărțile care au văzut deja lumina tiparului se numără și monografia comunei Ceanu Mare, și cea a bisericii din sat, precum și o carte dedicată vizitei fostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schroder, la mormântul tatălui său.

Două dintre cărțile sale le-a scris în timp ce a dus o luptă cumplită. Trupul i-a fost măcinat de cancer, a trecut prin trei operații, în urmă cu trei ani. „Făceam citostatice, la Spitalul Militar din Cluj. Am primit acolo o cămăruță unde am putut să lucrez la cărțile mele. Țin minte durerea pe care am simțit-o când mi-am pierdut fratele. Nici nu am putut merge la înmormântare", eram în spital, spune dascălul.

A reușit să învingă boala. Pentru a se mai bucura de viață, pentru a-i fi alături, în continuare, soției sale, învățătoare și ea, pentru a continua să scrie și pentru a se mai putea bucura de multe zile de 1 Decembrie. „Pentru mine este o onoare să pot spune că sunt român!", încheie dascălul.