Deşeurile electronice, colectate sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria, împreună cu operatorii de salubritate, organizează o nouă acţiune de debarasare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Sâmbătă, 29 octombrie, angajaţii firmelor de salubritate vor ridica echipamente electrice şi electronice din oraş.

Clujenii pot să se debaraseze de aparatele electrice şi electrocasnice la punctele gospodăreşti, urmând ca angajaţii Rosal şi Brantner-Vereş să le ridice sâmbătă. Potrivit municipalităţii, în cazul proprietarilor de case particulare, a instituţiilor şi agenţilor economici, trebuie anunţat telefonic operatorul cu care au încheiat contract pentru prestarea serviciului de salubritate menajeră.

Cei care doresc să se debaraseze de astfel de aparate pot suna la operatorii de salubritate la care sunt arondaţi: 0264 - 987 (SC ROSAL GRUP SA) şi 0264 - 415.149 (COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER VEREŞ S.A.).

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare