De frica DNA, Uioreanu a cumpărat din mita primită o lampă cu ultraviolete pentru a verifica dacă banii sunt marcaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uioreanu a fost arestat preventiv joia trecută. FOTO: Mediafax

În motivarea hotărârii de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, se arată că acesta a dat dispoziţie să se cumpere, din mita percepută, un bec special pentru „a se verifica dacă banii primiţi sunt marcaţi cu inscripţia mită”.

În motivarea arestării preventive a preşedintelul suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, se arată: „Din  fişierele excel, obţinute ca urmare a percheziţiei informatice, în care se consemnau banii intraţi şi cheltuiţi, rezultă că, în afara unor cheltuieli mărunte, gen pişcoturi şi şampanie, banii erau folosiţi în proporţie covârşitoare în interes personal. De apreciat este faptul că banii au fost administraţi cu grijă, fiecare sumă a fost consemnată cu atenţie, iar „becul” cumpărat cu scopul de a se verifica dacă banii primiţi sunt marcaţi cu inscripţia „mită”  au fost trecuţi la capitolul cheltuieli, fără a se apela la banii publici”, arată magistraţii Curţii de Apel Cluj. 

Dilema lui Uioreanu: „De unde au apătut 45.000 de lei?“

În motivare se explică şi de ce Uioreanu a considerat că este necesar să se facă această achiziţie: „La fel de  relevant este episodul descris de martor în declaraţia aflată la fila nr. 88, în care martorul arată textual „tot în acea perioadă din toamna 2012, probabil în octombrie, la sediul Cluj, s-a prezentat numitul V., director al firmei Diferit SRL, care a lăsat la secretara preşedintelui U. un plic maro în care se afla suma de 45 000 de lei. Secretara aştepta să revină preşedintele la birou şi când acesta a revenit în instituţie a întrebat ce conţine plicul şi de la cine provine. Cum secretara nu a ştiut să dea datele cerute, preşedintele a solicitat secretarei să deschidă plicul. De faţă era şi secretara M.L.. S-a constatat că în plic se afla suma de 45.000 de lei, am apărut şi eu în birou, iar preşedintele mi-a cerut să verific, să aflu de unde sunt banii. Pentru că nu aveam datele necesare şi secretara nu a ştiut să mă lămurească cu nimic, am luat decizia de a cumpăra un bec cu ultraviolete pentru a verifica banii. Am văzut că totul este în regulă şi i-am spus preşedintelui că banii nu sunt marcaţi. La circa două zile am aflat că numitul Cecan Eugen, director la C.N.A.D.R., i-a cerut omului de afaceri ce deţine firma Diferit să aducă preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei în regim de urgenţă, banii fiind necesari preşedintelui”.

Citeşte şi

Ce făcea Uioreanu cu mita: 2.000 de lei lunar cash la soţie, 4.500 de lei rata pentru credit, cheltuieli cu maşina familiei, construcţia cabanei

Curtea de Apel Cluj a motivat astăzi hotărârea privind arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Liberalul este acuzat că a primit aproximativ 500.000 de lei mită de la doi oameni de afaceri clujeni.

INTERCEPTĂRI „Cheia” dosarului Uioreanu: omul care ţinea evidenţa mitei şi ridica banii pentru preşedintele CJ Cluj

Un rol esenţial în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, l-a avut consilierul său, Răzvan Pop. Acesta ţinea evidenţa mitei luate într-un tabel şi ridica banii de la omul de afaceri implicat. Numele lui Pop a dispărut brusc dintr-un alt dosar de corupţie trimis în judecată în luna mai.

VIDEO Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat preventiv. Este acuzat că a luat mită 474.000 de lei de la doi oameni de afaceri  

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost adus, în jurul orei 15, la Curtea de Apel cu propunere de arest preventiv. Magistraţii s-au pronunţat în jurul orei 20.00, emiţând mandat de arestare pe numele acestuia. Liberalul este acuzat de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată  şi complicitate la spălare de bani.

VIDEO Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost reţinut. Este acuzat de luare de mită, complicitate la spălare de bani şi fals

 Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Horia Uioreanu a fost reţinut după şase ore de audieri. El a părăsit sediul DNA într-o maşină a instituţiei, însoţit de doi anchetatori. Înainte ca acesta să fie dus în arestul poliţiei, din sediul DNA a ieşit avocata lui Uioreanu, Smaranda Bara care s-a limitat să spună doar că „a fost o zi lungă şi obositoare“.
 

Consilierul preşedintelui CJ Cluj şi-a dat demisia. El e acuzat că primit 6.000 de lei mită de la patronul Fany
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a anunţat că Răzvan Pop, consilierul său, şi-a dat demisia deoarece este cercetat în dosarul mitei Fany. El ar fi primit 6.000 de lei pentru a ajuta compania de transport să câştige o licitaţie.

Ioan Bene, afaceristul a cărui firmă a făcut noua pistă a aeroportului, reţinut alături de preşedintele CJ Cluj
Omul de afaceri Ioan Bene a fost reţinut, miercuri seara, 28 mai, de către procurorii DNA pentru 24 de ore în dosarul de corupţie în care a fost reţinut şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Horea Uioreanu. Anchetatorii nu au precizat oficial acuzaţiile care le aduc acestuia, însă surse susţin că ar fi acuzat de dare de mită.

Vasile Pogăcean, omul de afaceri reţinut alături de preşedintele CJ Cluj, este un baron local din comuna Iclod

Vasile Pogăcean, omul de afaceri reţinut pentru 24 de ore alături de preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, este membru PNL, a candidat în 2008 pentru postul de primar în Iclod, iar presa locală scria despre el, tot în 2008, că ar fi un baron local extrem de influent. Procurorii DNA îl acuză de dare de mită în formă continuată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri