Curse din 15 în 15 minute din Cluj spre Bonţida, la Electric Castel Festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
castelul de la Bonţida  FOTO: arhiva Adevărul

Cei care vor să meargă la Electric Castel Festival de la Bonţida, care va avea loc weekend-ul următor, o pot face cu ajutorul autobuzelor puse la dispoziţie de autorităţi, autobuze care vor circula din 15 în 15 minute, de la ora 12.00 la ora 23.00, din parcarea stadionului Cluj Arena spre Bonţida. Vor fi şi curse retur de la ora 1.00 la ora 6.00. Un bilet costă 6 lei şi se poate cumpăra de la casieriile stadionului Cluj Arena.

Pentru cei care vor să meargă cu trenul la festival, programul celor 11 trenuri care circulă zilnic pe această relaţie este disponibil pe pagina de web a festivalului. Din gara Bonţida până la castel se fac aproximativ 30 de minute pe jos.

„Îi încurajăm pe participanţi să apeleze la modalităţile de transport în comun, în special la autobuzele puse special la dispoziţia lor, iar noi suntem pregătiţi chiar să suplimentăm numărul acestora dacă se va dovedi necesar, având în vedere interesul public foarte mare pentru eveniment. Cei care doresc însă să vină cu maşina vor avea la dispoziţie trei parcări special amenajate, dintre care una în imediata apropiere a zonei de campare”, a declarat Andi Vanca, PR-ul festivalului.

În plus, parcările, cu o capacitate totală de circa 1500 de maşini, vor fi păzite pe toată durata evenimentului.

Cazare pe durata festivalului

Două variante. Prima - cazarea în corturi, zona de campare fiind amenajată în apropierea castelului Banffy din Bonţida, aceasta putând susţine până la 5.000 de persoane cărora le vor fi asigurate toate facilităţile necesare: duşuri, toalete, cutii de valori şi servicii de pază.
A doua - pe site-ul festivalului există o listă a cetăţenilor din zonă dispuşi să închirieze camere.

Totodată, fiind un eveniment cu un mare aflux de persoane, în arealul festivalului va fi amenajată o zonă în care meşterii populari din cadrul Asociaţiei Produs de Cluj şi antreprenorii locali să-şi vândă produsele tradiţionale, acest târg contribuind la dezvoltarea zonei.

Pe parcursul celor trei zile ale festivalului de muzică electronică, pe cele patru scene amenajate în incinta castelului vor evolua 90 de trupe şi artişti români şi străini consacraţi. Iar pe întreaga durată a festivalului vor avea loc evenimente complementare precum proiecţii de film, workshop-uri pentru producţii audio-video cu traineri acreditaţi din Ungaria şi Belgia, concursuri sportive, târguri de haine şi bijuterii unicat şi sesiuni de autografe cu artişti.

Abonamentele cu anticipaţie la Electric Castle costă 135 de lei pentru toată perioada festivalului sau 60 de lei pe zi şi pot fi achiziţionate atât prin reţeaua de casierii, cât şi direct de pe telefonul mobil, prin intermediul aplicaţiei „Electric Castle Festival” disponibilă pentru Android şi iPhone.
În ziua evenimentului, preţul abonamentului va fi de 170 de lei sau 80 de lei pe zi.

Vă recomandăm şi:

Festival la Bonţida. Se caută voluntari pentru cel mai mare festival de muzică electronică

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”