Cuic şi Dykes rămân la „U“ Mobitelco şi vor juca din nou în CEBL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baschetbaliştii Branco Cuic şi Kyndall Dykes vor rămâne la Cluj şi în sezonul viitor, anunţă site-ul oficial al formaţiei vicecampioane. Conducerea a anunţat că echipa va participa din nou În Central European Basket League (CEBL)

Ieri, conducerea clubului a luat decizia de a-i păstra la Cluj pe doi dintre principalii artizani ai titlului de vicecampioni ai României, obţinut de „alb-negri“ în sezonul recent încheiat, după o finală pierdută în faţa eternei rivale, CSU Ploieşti. Branco Cuic şi Kyndall Dykes, doi dintre favoriţii fanilor, au semnat noi înţelegeri cu gruparea condusă de Mircea Cristescu. Echipa se va înscrie din nou în Central European Basket League în sezonul viitor, anunţă site-ul oficial.

„Mă bucur că sunt în continuare membru al echipei, consider că „U“ este casa mea. Sunt în vacanţă acum, dar mă voi întoarce acasă, la Cluj, aştept cu nerăbdare. Misiunea mea nu s-a încheiat la această echipă. Nu sunt nici eu mulţumit de jocul meu din finalul sezonului trecut, dar mă voi întoarce mult mai motivat şi voi munci pentru a creşte valoric. Branko Cuic va fi mult mai bun în acest sezon“, a declarat acesta, pentru site-ul oficial al clubului.

În altă ordine de idei, alţi doi componenţi ai celor de la „U“ Mobitelco, Paul Chetreanu şi Mihai Silvăşan, au fost convocaţi la echipa naţională, care s-a reunit la comanda americanului John Carl Neumann, pentru două meciuri amicale în Bulgaria, în compania ţării gazdă.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată