Conducerea PNL Cluj se face că plouă în cazul „probabilelor“ întâlniri cu infractori din sediul partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Samson e acuzat de către DNA că din sediul PNL Cluj-Napoca ar fi coordonat grupuri de interlopi pentru fraudarea referendumului. Vicepreşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, a susţinut: „Nu-mi dau seama de unde pleacă informaţia că în sediul PNL Cluj-Napoca s-au desfăşurat întâlniri cu grupuri de interlopi. Probabil era vorba de alt sediu, de la judeţ“. Conducerea PNL Cluj nu a furnizat nicio explicaţie în legătură cu a

„Samson era una dintre persoanele care erau la sediul PNL în ziua de 29 iulie. M-am întâlnit cu Samson într-o teleconferinţă pe care am avut-o cu cei de la Bucureşti unde am discutat despre mobilizarea la vot, nu s-a discutat nimic secret. Nu-mi dau seama de unde pleacă informaţia că în sediul PNL Cluj-Napoca s-au desfăşurat întâlniri cu grupuri de interlopi. Eu am spus că nu aveau cum să aibă loc astfel de întâlniri pentru că acolo era biroul meu şi fără consimţământul meu nu putea intra nimeni acolo. Nu am văzut pe nimeni acolo. Probabil era vorba de alt sediu, de la judeţ. E o confuzie de sedii acolo", a precizat, luni, la ieşirea din sediu DNA, Horea Uioreanu, care a fost audiat ca martor.
Declaraţiile sunt făcut în contextul în care în dosarul DNA Cluj privind referendumul se arată pe de o parte că: „Dumitru Samson a apelat la sprijinul învinuitului Bogdan Cristian Măgurean (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relații în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acționeze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educație) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localități de pe raza județelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș grupuri de interlopi care să fie pregătiți să intervină, la nevoie, în locațiile unde se solicită sprijin.“
Pe de altă parte, DNA mai arată că „Bogdan Măgurean a acționat în sensul celor stabilite, în condițiile în care i s-a pus la dispoziție un spațiu din sediul organizației PNL Cluj Napoca iar Dumitru Samson l-a pus în legătură cu mai mulți lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în același scop. Bogdan Măgurean, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanții de pe raza acestor județe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Dumitru Samson, constând în bani și alte foloase materiale.“

Şefa de campanie nu comentează decât la DNA
Declaraţia făcută de Uioreanu, în acest context, şi anume că „întâlnirile cu grupuri de interlopi (...)probabil au avut loc în sediul de la judeţ al PNL(şi nu în sediul PNL Cluj-Napoca, unde are birou UIoreanu-nr)“ nu a fost astăzi, 21 august dezminţită de niciun oficial al PNL. Pe de o parte, preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară se află în aceste zile în concediu în Italia şi nu răspunde la telefonul mobil. Pe de altă parte, directorul de campanie în cadrul referendumului al PNL Cluj, Steluţa Cătăniciu, refuză să facă orice comentariu legat de prezenţa lui Dumitru Samson la Cluj.


Fiul ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu şi fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, anchetaţi de DNA Clu
j

Atanasiu: Au fost chemaţi toţi liberalii din Transilvania după ce am făcut o lovitură de stat să-l dăm jos pe Băsescu

Preşedintele PNL Cluj: „nu am primit citaţie de la DNA. Îmi pare rău că nu au făcut la fel când eu am fost furat la alegeri“

„Nu a venit să ne dea ordine"

Vicepreşedintele PNL Cluj şi director de campanie la referendum, Steluţa Cătăniciu, a precizat, la rândul ei, că până nu va fi chemată la declaraţii la DNA Cluj nu va oferi nicio informaţie legată de Dumitru Samson. „Am fost directorul campaniei şi am răspuns de chestiuni tehnice, nu am luat decizii politice. Mă aştept să fiu chemată să dau declaraţii la Parchet, până atunci nu pot oferi informaţii despre Samson. Nu a venit să ne dea nouă ordine", a precizat Cătăniciu.


Nicoară: “nu am ştiut că sunt interlopi, nici nu i-am verificat“
Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, declara săptămâna trecută referitor la comunicatul DNA Cluj care precizează că interlopii acţionau din sediul PNL Cluj, că acest sediu este un loc public unde cei care intră nu sunt verificaţi. Acesta a precizat că Dumitru Samson a venit la sediul PNL Cluj însoţit de mai multe persoane, dar că nu ştie cine au fost acele persoane.

„Un sediu de partid este un loc public în care dacă oameni şi colegi de partid din ţară intră şi cer un pahar cu apă le oferim, dacă cer să vorbească la telefon îi lăsăm. Nu întrebăm cine sunt. Dumitru Samson este colegul nostru de la Bucureşti care răspunde de alegerile din această zonă. A venit la sediul PNL Cluj  însoţit de mai multe persoane, nu am ştiut că sunt interlopi, nici nu i-am verificat. Noi am mobilizat pe cale legală oamenii să meargă la vot, mergeam la ei şi prin modalităţi legale le explicam că este bine să meargă să voteze", a precizat Marius Nicoară.

Clanul Neguş din Oradea, în „dosarul referedumul“

DNA Cluj: Atanasiu şi Samson au plătit interlopi să mobilizeze alegătorii cu nivel scăzut de educaţie să se deplaseze la vot VIDEO Teodor

Atanasiu la ieşirea de la DNA Cluj: Am calitatea de învinuit după ce am făcut o lovitură de stat să-l dăm jos pe Băsescu


Dobriţoiu şi fiul, prietenii certaţi cu legea ai lui Crin Antonescu

„Îl cunosc foarte bine, pentru că eu cu generalul Corneliu Dobriţoiu mă cunosc de ani buni, avem, aş putea spune, o relaţie şi de familie, şi e evident că îl cunosc pe fiul domniei sale". Este declaraţia, de vineri, a preşedintelui interimar Crin Antonescu, la două zile după ce atacase procurorii implicaţi în ancheta împotriva unei posibile fraude la referendum. Ca o coincidenţă, fiul prietenului său de familie, Dumitru Samson, este anchetat de aceiaşi procurori.

Fiul, politică interlopă şi tunuri la stat

Dumitru Samson, fiul vitreg al actualului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, este cercetat de DNA Cluj. Potrivit procurorilor, Dumitru Samson şi preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, au iniţiat o acţiune pentru mobilizarea alegătorilor din Transilvania şi Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin mituirea acestora cu recompense în bani şi alte foloase materiale.

VIDEO Fiul vitreg al ministrului Apărării, Dumitru Samson, a ieşit de la DNA Cluj după 8 ore de audieri

EXCLUSIV Şeful romilor din Cluj-Napoca, urmărit penal pentru că ar fi dus ţiganii de la Pata Rât la referendum

Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineţii de 29 iulie 2012, în înţelegere cu Teodor Atanasiu, Dumitru Samson a apelat la sprijinul învinuitului Bogdan Cristian Măgurean (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relaţii în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acţioneze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educaţie), iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localităţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin.

Marius Nicoară, despre faptul că interlopii acţionau în sediul PNL Cluj: e un loc public, nu îi verificăm pe toţi care intră

Liderii PNL Cluj neagă că îl cunosc pe interlopul Măgurean

Nicoară susţine că Dumitru Samson a fost trimis de la Bucureşti să supravegheze referendumul de la Cluj

„S-a mai stabilit că, în schimbul sprijinului acordat, învinuitul Dumitru Samson i-a promis învinuitului Bogdan Măgurean că va utiliza influenţa de care se bucură la nivelul ministerelor şi îi va influenţa pe funcţionari să acorde contracte firmei de pază şi protecţie reprezentate de Bogdan Măgurean", susţin procurorii de la DNA Cluj.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu