Concurenţii X Factor s-au luat la ceartă cu Mihai Morar la audiţiile de la Cluj GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coregrafii amuzante, discuţii acide între concurenţi şi membrii juriului, dar şi voci de excepţie au fost câteva dintre ingredientele audiţiilor de la Cluj a celebrului show de divertisment X Factor.

Peste 100 de solişti din tot Ardealul au participat sâmbătă şi duminică la audiţiile X Factor, organizate la Casa de Cultură a Studenţilor. Aceştia au venit la Cluj-Napoca însoţiţi de sute de susţinători pentru a demonstra în faţa juriului format din Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă că merită să fie următoarele vedete ale României.

Emotii, speranţă şi determinare, ar fi cuvintele care pot descrie starea concurenţilor care au avut curajul să urce pe scena unui concurs care respectă în totalitate formatul emisiunii lansată în Marea Britanie.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO din timpul audiţiilor X Factor!

„Am avut foarte mari emoţii. Nu mi-a fost frică de juriu. Mi-a fost mai degrabă frică de mine. A fost bine până la urmă, am primit trei de «da»”, a declarat Patricia Pop, în vârstă de 18 ani din Oradea.

Ceartă cu membrii juriului

Cei mai slabi pregătiţi dintre concurenţi au fost făcuţi "praf" de membrii juriului, Mihai Morar jucând rolul „lupului cel rău”. Audiţiile nu au fost lipsite de replici acide între concurenţi şi membrii juriului.

„Nu vreţi să cântaţi şi voi ceva? Oricât de uşor ar părea să cânţi hip-hop, nu e chiar pentru toată lumea. Voi aţi cântat ca nişte hip-hoperi de acum 10 ani”, le-a spus Mihai Morar celor doi membri ai trupei ContraSens, din Turda.

„Este părerea ta. Ai fi vrut să ne fâţâim pe o piesă gen «fresh»?”, i-a răspuns hip-hoperul. Discuţia contradictorie dintre cei trei a continuat. "Din păcate pentru voi părerea mea contează", le-a replicat Mihai Morar.



Cei doi cântăreţi au fost "taxaţi" şi de Paula Seling, care i-a atenţionat că în muzică e nevoie de bun simţ. "Aş fi vrut să ne înţelegem mai bine. În muzică e nevoie de bun simţ", a spus Paula Seling.

Spectatorii clujeni au avut parte la audiţiile X Factor de momente amuzante, în care concurenţii le-au povestit membrilor juriului despre problemele personale, au recitat poezii sau au prezentat coregrafii amuzante.

Contratenorul amator Alin Rusu, în vârstă de 30 de ani, a fost unul dintre cei mai apreciaţi concurenţi ai audiţiilor de duminică de la Cluj. El a interpretat o arie de operă, fiind aclamat de către juriu şi public.

El a izbucnit în plâns în timpul aplauzelor prelungite. "Dan, eşti excepţional. Eşti o excepţie, ceea ce poate fi şi foarte periculos. Trebuie să fii starul anului 2012", l-a încurajat Mihai Morar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”