Clujenii vor avea o nouă piaţă volantă în cartierul Andrei Mureşanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă piaţă volantă va fi dată în folosinţă de Primăria Cluj-Napoca. Luni, 12 septembrie 2011, între orele 15.00 şi 19.00, în Piaţa Ion Agârbiceanu (fosta Engels) din cartierul Andrei Mureşanu.

Locuitorii din această zonă a oraşului vor avea ocazia să achiziţioneze fructe, legume, produse apicole direct de la producătorii din judeţ, la preţuri cât mai accesibile.  

Piaţa volantă din cartierul Andrei Mureşanu va fi deschisă, pe platoul amenajat prin închiderea circulaţiei aleii care face legătură între strada Moise Nicoară şi strada Alexandru Bohăţiel. Accesul producătorilor se face începând cu ora 14.00.

Producătorii au obligaţia să dovedească calitatea de producător agricol şi să păstreze curăţenia în spaţiul pus la dispoziţie de Primărie. În cazul în care aceştia vor încălca angajamentul luat faţă de Primărie, vor fi evacuaţi şi nu li se va mai permite accesul în această piaţă volantă. 

 

57 de producători agricoli au vândut fructe, legume, carne, produse din carne  în piaţa volantă de pe platoul amenajat în Piaţa 14 Iulie, organizată în data de 6 septembrie 2011. 

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie