CLUJ: Pedeapsă mărită pentru „ucigaşul cu Porsche“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Hilote, omul de afaceri clujean care a accidentat mortal trei persoane în urmă cu un an, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Iniţial, Hilote a primit o pedeapsă de trei ani şi opt luni de detenţie.

Tribunalul Cluj a admis, luni, apelul procurorilor în cazul omului de afaceri Gabriel Hilote, care a provocat un accident soldat cu trei morţi, şi a majorat pedeapsa acestuia de la trei ani şi opt luni la cinci ani de închisoare cu executare, arată Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, judecătorul Petru Urs, a declarat, luni, pentru sursa citată că instanţa a decis menţinerea despăgubirilor stabilite de Judecătoria Cluj în acest caz pentru familia victimelor.

"Tribunalul Cluj a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi al părţilor vătămate la sentinţa Judecătoriei, prin care omul de afaceri Gabriel Hilote fusese condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare. Instanţa a majorat pedeapsa la cinci ani de închisoare cu executare şi a menţinut despăgubirile date în sentinţa Judecătoria Cluj-Napoca pentru familia victimelor”, a spus Urs.
Sentinţa Tribunalului Cluj poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Cluj.

Avocaţii omului de afaceri clujean ceruseră reducerea pedepsei în cazul lui Hilote.

Avocaţii lui Hilote susţineau că acesta nu este atât de vinovat pe cât a fost considerat de Judecătoria Cluj-Napoca şi au spus că, de fapt, Hilote nu a fugit de la locul accidentului, ci a fost luat de un angajat al său şi că nu ar fi fost conştient de producerea accidentului, fiind în stare de şoc.
Avocaţii arătau că Hilote are o conduită bună, în acest sens figurând 70 de recomandări depuse de medici, psihologi, oameni de afaceri, vecini şi alte persoane care îl cunosc pe acesta.

Pe de altă parte, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj ceruse judecătorilor să acorde pedeapsa maximă pentru Hilote, având în vedere că a curmat viaţa unei întregi familii, a condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi a fugit de la faţa locului.

Accidentul a avut loc în 19 octombrie 2009, în cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca, după ce omul de afaceri Gabriel Hilote, care conducea un Porsche Cayenne, a intrat într-o depăşire, fără să se asigure, şi a lovit o maşină care circula regulamentar. În urma accidentului, o femeie a fost rănită, iar soţul şi fiica acesteia, în vârstă de 15 ani, au murit. Ulterior, în luna noiembrie, a murit şi femeia, la Spitalul Clinic Judeţean Cluj.

Şoferul vinovat de producerea accidentului a fugit de la faţa locului, iar ulterior s-a prezentat la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1 din Cluj-Napoca, având răni la un picior şi un traumatism cranian. Acesta a fost audiat de poliţişti şi procurori, iar ulterior a fost reţinut, apoi arestat de Judecătoria Cluj-Napoca, pe 29 de zile, pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. El a făcut recurs la decizia privind arestarea preventivă a sa, însă cererea a fost respinsă.

În dosarul în care Gabriel Hilote a fost judecat, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au schimbat încadrarea juridică a faptei, de la ucidere din culpă la ucidere din culpă având o alcoolemie peste limita legală. Conform surselor citate, în urma unei expertize de recalculare a alcoolemiei, medicii legişti au stabilit că Hilote avea, la momentul producerii accidentului, o alcoolemie de 1,14 grame la mie în sânge.
Omul de afaceri clujean Gabriel Hilote a fost condamnat, în 19 mai, de Judecătoria Cluj-Napoca, la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, sentinţa nefiind definitivă.

Instanţa a dispus, de asemenea, ca Hilote să plătească 43.000 de lei daune materiale şi 230.000 de euro daune morale către şapte părţi civile, membri ai familiei victimelor.

Sentinţa Judecătoriei Cluj-Napoca a fost atacată cu apel, acesta fiind judecat la Tribunalul Cluj.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc