Cluj: Conducerea UBB acuză: „Corupţie la Facultatea de Ştiinţe Politice“ (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Conducerea UBB acuză: „Corupţie la Facultatea de Ştiinţe Politice“ (GALERIE FOTO)

Într-o precizare a Universităţii Babeş-Bolyai, fostul decan Cătălin Baba este acuzat că şi-a adus cumnatul în facultate printr-un act de corupţie, care încearcă să fie „limitat“ prin ceea ce studenţii consideră „o curăţenie de toamnă.

Circa 50 de studenţi din primul an de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au protestat astăzi în faţa Rectoratului faţă de schimbarea seminaristului Răzvan Cherecheş, cumnatul fostului decan Cătălin Baba.

Vezi aici imagini din timpul protestului

Spiritele s-au încins în Facultatea de Ştiinţe Politice după ce lista cadrelor didactice asociate aprobată în Consiliul de Administraţie al Universităţii din 19 octombrie nu l-a mai cuprins pe cercetătorul Răzvan Cherecheş, care nu a reuşit să ocupe un post titular de asistent universitar în urma unui concurs.

Angajat al Facultăţii de Ştiinţe Politice, dar absolvent de studii doctorale în alt domeniu, Răzvan Cherecheş ţinea seminarul al cărui titular de curs era cumnatul său, fostul decan Cătălin Baba. Acesta din urmă a ocupat funcţia de şef al cancelariei primului ministru interimar Emil Boc, la rândul său cadru universitar la această facultate.

Iubit de studenţi

Potrivit studenţilor care au protestat astăzi, Răzvan Cherecheş aduna un amfiteatru plin cu 400 de studenţi la cursurile sale ţinute după ora 18.00. „Este singurul profesor de care ne pasă, de asta putem spune că suntem aici“, a spus un student la discuţiile ce au urmat după prima parte a protestului de astăzi.

Cei circa 50 de studenţi au fost invitaţi într-o sală din clădirea principală a UBB de către cel mai înalt reprezentant al studenţilor în forurile de conducere, prefectul studenţilor Andrei Ciubuc. Discuţiile libere de acolo au fost preluate de alţi oficiali ai universităţii.

Se abţin de la comentarii

Atât Răzvan Cherecheş, cât şi Cătălin Baba, au refuzat să facă declaraţii oficiale legate de acest subiect până după cursul „Introducere în Ştiinţele Politice” pe care îl va susţine mâine Cătălin Baba studenţilor. Potrivit unuia dintre liderii protestului, la acesta şi-a anunţat prezenţa şi Răzvan Cherecheş, din respect pentru susţinerea şi încrederea pe care o au studenţii în el.

În aceeaşi precizare a purtătorului de cuvânt al UBB, Răzvan Cherecheş este acuzat că încearcă să mobilizeze studenţii neinformaţi din anul întâi de la specializările Comunicare şi Publicitate de la FSPAC, dar neagă orice influenţă politică. Studenţii prezenţi astăzi la protest acuzau faptul că Răzvan Cherecheş a putut preda liniştit cinci ani de zile diverse cursuri şi seminarii la această facultate, iar momentul actual „miroase“ a răzbunare politică.

Precizarea Biroului de presă al Universităţii Babeş-Bolyai în întregime

„Purtătorul de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai este autorizat să precizeze:

În legătură cu cazul Răzvan Cherecheş, care caută să mobilizeze studenţi neinformaţi din anul I de la specializările Comunicare şi Publicitate şi alte persoane, suntem datori să precizăm, respectând adevărul şi documente indubitabile: este vorba în toată discuţia de un act de corupţie, care nu are de-a face cu nicio politică – act pe care administraţia Universităţii Babeş-Bolyai a căutat şi caută să îl limiteze.

Sus-numitul este un absolvent de medicină, care a fost adus în universitate de un decan, cumnatul său. După cum se poate observa din acte oficiale, acesta din urmă a încercat să îl promoveze drept cadru didactic, în pofida rezultatelor profesionale mediocre, ceea ce Rectoratul din 2005 a respins, pe drept.

Ulterior, profitând de buna credinţă a diferiţilor oameni, care au semnat hârtii fără să îşi dea seama că sunt înşelaţi, decanul a reuşit să îl plaseze pe sus-numitul într-un program al Uniunii Europene (se ştie că Uniunea Europeană descurajează programe făcute cu rude). Administraţia Universităţii Babeş-Bolyai a arătat că acest program are probleme grave, o parte din documente fiind deja făcute publice.

Sus-numitul caută să susţină ore de predare în locul cumnatului său, ceea ce nu se face în nicio universitate din lume. El caută să influenţeze studenţii neinformaţi, cărora le etalează „pericole” dacă el nu ar preda. Sus-numitul nu este cadru didactic al Universităţii Babeş-Bolyai.
În faţa acestei situaţii, Universitatea Babeş-Bolyai precizează din nou: intrarea în universitate se face pe merite profesionale, în specialităţi precise, prin concursuri organizate legal, nu prin aranjamente de altă natură.
Administraţia Universităţii Babeş-Bolyai a atras atenţia decanului asupra multiplelor acte de corupţie din Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative. Administraţia universităţii atrage din nou atenţia că nu se pot masca acte de corupţie prin refugierea într-un partid sau altul şi nu trebuie mascate astfel.

Biroul de presă al Universităţii Babeş-Bolyai”

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

   

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace



Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare