Cine e adolescentul înecat în Someş. Fotbalist de mare talent, juca inclusiv pentru naţionala de tineret a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ era un fotbalist talentat. FOTO Facebook / FC Unirea Dej

Fotbalist la Unirea Dej şi CFR Cluj, Ionuţ Mangiurea s-a înecat marţi seara în râul Someşul Mic, la Gherla, dar trupul său lipsit de viaţă a fost scos din apă de pompieri abia o zi mai târziu.

Ionuţ Mangiurea avea 15 ani şi evolua la juniorii celor de la Unirea Dej, la grupa U 17. Tânărul se plimba în marţi seara pe malul râului Someş, în zona parcului din Gherla. Potrivit portalului Someşeanul, care îi citează pe apropiaţii tânărului, cei trei adolescenţi ar fi consumat substanţe cu efect psihoactiv. 

De altfel, din această cauză s-ar fi produs şi tragedia. Conform sursei citate, Ionuţ s-ar fi certat  la un moment dat cu prietenii lui, iar în momentul când a încercat să plece s-a dezechilibrat şi a căzut în Someş.

Curenţii puternici ai râului nu i-au lăsat nicio şansă, iar până când pompierii au ajuns la faţa locului, apa purtase departe corpul neînsufleţit. De altfel, operaţiunile de căutare au fost întrerupte marţi seara, fiind reluate miercuri dimineaţa devreme, iar trupul băiatului a fost găsit câteva ore mai târziu.

Corpul tânărului fotbalist a fost transportat la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei, iar în urma analizelor ar trebui să se descopere în ce context s-a produs tragedia.

Între timp, clubul de fotbal Unirea Dej a transmis un comunicat şi condoleanţe familiei îndoliate.

„Junior al clubului nostru, Ionuţ Mangiurea s-a stins din viaţă la numai 15 ani. Acesta a fost scos fără suflare din râul Someşul Mic din localitatea Gherla. FC Unirea Dej transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate, colegilor lui de la U17 şi celor apropiaţi.Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul postat pe Facebook de clubul la care evolua adolescentul.

De altfel, Ionuţ Mangiurea era şi component al lotului naţional U17, iar în trecut evoluase şi la CFR Cluj U15.

Vă mai recomandăm şi:

Momentul teribil în care un profesor este omorât de o maşină pe trotuar. Şoferul a încercat să evite un biciclist VIDEO

Moarte misterioasă la Cluj: tânăr găsit înecat în Someş. El a fost văzut cu alte două persoane pe malul râului 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE