Cea mai mare expoziţie de artă, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii Universităţii de Artă şi Desing (UAD) din Cluj au expus peste 3.000 de obiecte de artă. Tinerii absolvenţi au ales să abordeze concepte cât mai originale, începând cu fotografii care să ilustreze nudul uman până la adevărate prototipuri de maşini şi realizări grafice 3D. În opinia specialiştilor, lucrările au reflectat „apăsarea socială“ a românilor.

Două generaţii, absolvenţi de master şi una de licenţă, însumând per total peste 200 de tineri, şi-au expus, ieri, lucrările la Expo Transilvania, cu ocazia Galei de Absolvire a studenţilor din cadrul Universităţii de Artă şi Design (UAD) din Cluj.

Prezentare de modă în hotelul-emblemă al Clujului. (GALERIE FOTO)

Potrivit organizatorilor, în jur de 3.000 de lucrări aparţinând absolvenţilor secţiilor de pictură, sculptură, grafică, modă, conservare şi restaurare, ceramică, textile, design şi foto-video, vor putea fi admirate pentru următoarele săptămâni la Expo Transilvania. O parte din obiectele de artă, au fost deja prezentate la diferite expoziţii internaţionale din oraşe mari ca Ney York, Londra, Paris, Berlin şi Roma, iar odată deveniţi absolvenţi, tinerii artişti şi le vor putea scoate la licitaţii.

„Acum, absolvenţii vor intra în rândul profesioniştilor şi odată ce au terminat şcoala de la Cluj vor avea o deschidere teribilă. În Europa se ştie de Şcoala de Artă din Cluj şi Leipzig“, a spus preşedintele UAD, Ioan Sbârciu.

Realizatorul videoclipului „Playing with Fire“, şi el absolvent

Cristian Ciocotişan, clujeanul care a realizat efectele speciale din videoclipul piesei „Playing with Fire“ cu care Paula Seling şi Ovi au adus România pe poziţia a treia la Eurovision, a pregătit un film 3D, drept lucrare de absolvire.

„E vorba de o animaţie sci-fi cu soldaţi care se află în centrul unui câmp de luptă. Am lucrat şase luni la acest proiect, însă în domeniu am o experienţă de 10 ani ca angajat al unei companii de programare“, a declarat Ciocotişan. Tânărul spune că la piesa „Playing with Fire“ s-a ocupat de roboţii care apar în clip, respectiv efectele speciale cu focul.

Submersibil pentru căutări în adâncuri

Cosmin Marcu a realizat un submersibil care poate face cercetări în apă, la o adâncime de aproximativ 50 de metri. Tânărul spune că a creat acest proiect în vederea depistării cadavrelor sau a diferitor obiecte din lacuri.

Cosmin Marcu alături de submersibilul său.

„Are cameră de filmat şi infraroşu şi se poate manevra prin intermediul unui joystick. Aş vrea să-l propun autorităţilor pentru a-i ajuta la căutările subacvatice. Cred că dacă e produs în masă, nu costă mai mult de 2.500 de lei. E un proiect unic în România“, a precizat absolventul de master.

În cursul zilei de sâmbătă, la Hotelul Continental din Cluj a avut loc prezentarea celor 35 de colecţii ale absolvenţilor de design vestimentar din cadrul UAD. La Continental au fost prezente creatoarea Doina Levintza şi Rene Mardellat, rectorul Institutului de moda Mod’Spe Paris, membre ale juriului.

„Expoziţia de la Cluj este cea mai remarcabilă din ţară. Totuşi, faţă de anii precedenţi, nu am simţit acelaşi fior. Lucrările au nuanţe întunecate şi apăsătoare, provenite din considerentele sociale actuale. Aleg designeri de aici pentru Festivalul Naţional de Modă din toamnă, care se va desfăşura la Cluj“.


Alin Gălăţescu, critic de modă

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie