Ce pedeapsă i-a dat instanţa lui Horea Uioreanu, fostul preşedinte CJ Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa clujeană s-a pronunţat joi, 10 mai, în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Sentinţa Tribunalului Cluj nu este definitivă.

Tribunalul Cluj a pronunţat joi, 12 mai, sentinţa în dosarul în care i se aduc acuzaţii de corupţie lui Horea Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj: 6 ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Cluj, judecătoarea Simona Trestian, alţi trei inculpaţi în acelaşi dosar au primit pedepse: omul de afaceri Vasile Pogacean s-a ales cu 3 ani de închisoare cu executare, omul de afaceri Ioan Bene - 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, politicianul Ioan Petran - 3 ani de închisoare  cu  suspendare pe 3 ani, directorul dezvoltare din cadrul SC Uti Grup SA Gabriel Davidescu - 2 ani şi 8 luni cu suspendare pe 3 ani.

Sentinţa nu este definitivă.

Potrivit de DNA, preşedintele suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a comis trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Mai puteţi citi:

Primul termen în „dosarul Uioreanu”: inculpaţii au ales să tacă. Avocaţii au cerut reaudierea martorilor

INTERCEPTĂRI „Cheia” dosarului Uioreanu: omul care ţinea evidenţa mitei şi ridica banii pentru preşedintele CJ Cluj

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”