Ce gust are îngheţata moleculară. Tânăra care a studiat arta culinară în Italia şi Elveţia, iar acum produce gelato cu flori comestibile, iasomie sau trandafir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roxana Pârjol a urmat cursurile celebrelor „Alma Scuola Internazionale della Cucina Italiana” din Parma (Italia) şi „L'École hôtelière“ din Lausanne (Elveţia), alături de unii dintre cei mai buni chefi bucătari, cofetari şi gelatieri din Europa. După 15 ani petrecuţi în Italia şi Elveţia, clujeanca în vârstă de 36 de ani şi-a realizat visul, reuşind să-şi deschidă propria afacere în România.

Roxana a plecat din ţară la scurt timp după terminarea liceului, alături de mama ei, în Italia. Pasionată de tot ceea ce înseamnă arta culinară, românca s-a angajat de la bun început la un resturant în Peninsulă, unde a început să deprindă secretele bucătăriei italiene. Au urmat alte şi alte locuri de muncă în acest domeniu, dar şi mai multe cursuri de specialitate până când a decis să facă un pas important, care avea să-i schimbe definitiv viaţa. 

A luat credit ca să poată studia la şcoala celebrului Gualtiero Marchesi

A luat un credit de la o bancă italiană pentru a-şi permite să urmeze cursurile unei instituţii de prestigiu, „Alma Scuola Internazionale della Cucina Italiana“, condusă de celebrul Gualtiero Marchesi. Acesta este considerat părintele „noii bucătării italiene“, fiind un nume extrem de respectat în această ţară. Însă şi preţul a fost unul pe măsură: 16.000 de euro pentru un an, plus taxe lunare de 600 de euro, fără a mai pune la socoteală alte cheltuieli. 

„Am urmat cursurile şcolii de bucătari „Alma la Scuola Internazionale della Cucina Italiana” din Parma şi un curs de bucătar în Elveţia la L'École hôtelière. În Italia, la Alma, am avut ocazia să învăţ din tainele bucătăriei profesionale de la cei mai mari bucătari, cofetari, gelatieri italieni din cadrul şcolii, cum este renumitul şi regretatul maestru Gualtiero Marchesi, numit şi părintele bucătăriei moderne italiene. Am făcut cursuri de bucătărie, patiserie, gelaterie, ciocolaterie, analiză senzorială, etnlogie, istoria bucătăriei, management, nutriţie şi bucătărie moleculară. A fost ca o piatră de temelie această şcoală, pentru că am învăţat foarte multe lucruri începând de la bazele bucătăriei, care nu se pot „fura”, ci trebuie studiate şi înţelese. Iar în Elveţia am învăţat reţetele tradiţionale elveţiene, ei sunt cei mai mari specialişti în cicolaterie şi cofetărie“, a explicat Roxana. 

Despre Gualtiero Marchesi are numai cuvinte de laudă şi îl descrie ca pe un om deosebit, modest şi foarte apropiat de cei cărora le preda: „L-am cunoscut bine, era mereu prezent la cursuri pentru că era rectorul universităţii. Am făcut multe lecţii cu el, era un om extraordinar, cult şi modest. Am plâns ca după bunicul meu când am aflat de dispariţia lui“.

Şi nu se mulţumeşte cu atât: în luna mai urmează să facă noi cursuri de specialitate, la Bologna, în Italia. Explicaţia ei este una simplă: „Fac asta pentru că în domeniul nostru mereu trebuie să fim informaţi şi să fim în pas cu noutăţile din domeniu. Consider că trebuie mereu să învăţăm câte ceva nou, să ne perfecţionăm“.

„Pădurea de vis“ a devenit realitate

După 15 ani petrecuţi în străinătate, Roxana a hotărât că are nevoie de o schimbare radicală în viaţă. Şi s-a decis să o ia pe cont propriu şi să-şi deschidă propria afacere.

„Am decis că voi deschide ceva în România, pentru că îmi era dor de casa mea, de familia mea şi voiam să pot să petrec cât mai mult timp cu fetiţa mea, Allysia, dar  să pot să fiu în acelaşi timp independentă financiar. Am analizat piaţa şi am venit decişi să deschidem un laborator de gelaterie şi cofetărie, gândindu-mă la gelateria tradiţională. Apoi, am intrat în comunitatea Mamprenoare şi am fost sfătuită să profit de cunoştinţele pe care le-am acumulat în atâţia ani. Şi aşa mi-a venit ideea să folosesc inovaţia, bucătăria moleculară adaptată la reţetele tradiţionale italiene de gelaterie. Mai exact, am decis să mizez pe îngheţata făcută ca pe vremuri,  cu ingrediente 100 % naturale, după reţetele italiene. Aşa a apărut, chiar la începutul lui 2018, brandul „L Albero dei Sogni” (Pădurea de vis), gelaterie gourmet & pasticceria. În afacerea mea este nevoie de foarte multe utilaje, chiar dacă pare simplu la prima vedere, iar în spatele acestei afaceri este o investiţie de cel puţin 60.000 euro“, a mai afirmat Roxana. 

Tânăra participă la diverse evenimente private, unde îşi vinde îngheţata. Succesul a luat-o oarecum prin surprindere, depăşindu-i cele mai optimiste aşteptări: „După lansarea brandului, în primele două săptămâni am avut şase evenimente programate, nu mă aşteptam, sincer, să meargă aşa de bine. Îmi amintesc ce emoţionată am fost la primul eveniment la care am participat, pentru că am pregătit îngheţată pentru aproximativ 200 de persoane. A fost un mare succes, toţi cei care au gustat îngheţata noastră ne-au felicitat“.

Cum se prepară

Roxana a explicat cum îşi prepară delicioasa îngheţată: Primul pas este să produc compoziţia de îngheţată lichidă, după reţete tradizionale de gelaterie, apoi o îngheţ cu ajutorul azotului lichid care se găseşte la temperatura de -196 C. Astfel se transformă alimentele lichide în cristale fine de gheaţă de 700 de ori mai fine decât îngheţata obţinută prin metode clasice. Rezultatul este o îngheţată artizanală mult mai cremoasă, care amplifică gustul ingredientelor“.

În total, ea produce 75 de sortimente de îngheţată, de la de la cele realizate din flori comestibile naturale, lavandă, violeta de Parma, iasomie, hibiscus, trandafir şi ciocolată albă belgiană. În plus, are şi o colecţie de gelato şi sorbeto cu alcool, de la prosecco, Moscato D´Asti, Baileys, Aperol Spritz şi Prosecco sau Champagne DOP. Bineînţeles că nu lipsesc nici gusturile clasice,  vanilie, ciocolată, stracciatella, yogurt, nocciola, fistic, caramel sărat ,dulce de leche, lămâie şi ghimbir sau gelato şi sorbeturi din fructe de sezon. Preţul unei îngheţate porneşte de la 12 lei şi ajunge 15.

Chiriile din Cluj, peste cele din Elveţia

Deşi a intenţionat să deschidă o gelaterie într-un centru comercial din Cluj-Napoca, Roxana Pârjol s-a lovit până acum de chiriile mari cerute de mall-urile din oraş. „Am intenţionat să deschid o gelaterie şi m-am interesat de chiriile din trei mall-uri. Totuşi, mi s-a părut enorm să dau o chirie lunară de 7.500 de euro, mai ales că în Elveţia aş fi găsit asemenea spaţiu undeva la echivalentul a 2.500-3.000 de euro. N-am renunţat la idee, voi deschide până la urmă o gelatiere, dar voi căuta un spaţiu la un preţ mai rezonabil“, susţine Roxana.

Totuşi, antreprenoarea a remarcat şi avantajele de a fi investit în România. „Atunci când îţi deschizi o firmă în Elveţia, capitalul social minim e de cel puţin 20.000 de franci elveţeni, adică aproximativ 18.000 de euro. Plus încă vreo 4.000 de franci daţi pe notar. La noi e mai simplu şi mult, mult mai ieftin, e aproape gratis. În România, dacă vrei să-ţi deschizi o afacere mică, te costă doar declaraţia vreo 50 de lei, iar capitalul social poate porni de la orice sumă. Ce să mai zic de Italia, unde taxele pe care trebuie să le plăteşti la stat ajung la 40-50 la sută din profit, aşa că nu e deloc simplu să-ţi deschizi o afacere acolo“, a încheiat Roxana. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG